Categories
Digitalizare RO

Soluții Tehnologice în Perioada Sărbătorilor

Sezonul sărbătorilor (fie că e vorba de Crăciun, Paște, Ziua Îndrăgostiților, Halloween) este o perioadă deosebit de aglomerată – adesea haotică – pentru restaurante. Din acest motiv, este important să investești în soluții tehnologice care îți pot face sezonul festiv mult mai ușor, facilitând fluxul de lucru. 

După cum bine știm, industria restaurantelor a suferit schimbări majore în ultimul deceniu, în mare parte datorită noilor tehnologii și a evoluției preferințelor clienților. Aceștia își doresc ca mâncarea să le fie servită rapid, fără a aștepta mult timp. Mai mult, opțiunile de livrare la domiciliu, ridicare comandă, livrare la jumătatea drumului, mănâncă în locație și rezervă masă trebuie să fie on the top list. 

Așadar, pentru a-i putea mulțumi pe clienți, ca să nu mai vorbim de desfășurarea afacerii într-un mod eficient, trebuie să investești în soluții tehnologice pentru a putea rămâne la curent cu tendințele industriei. Doar așa poți da naștere unei experiențe culinare memorabile. 

Fie că ești deja un utilizator experimentat al tehnologiei sau de-abia faci cunoștință cu domeniul tehnologic, consultă lista de mai jos și trece în revistă cele mai importante soluții tehnologice în perioada sărbătorilor pentru restaurante de care ai nevoie pentru a-ți conduce afacerea mai eficient și a-ți încânta clienții la maximum.

1. Soluții tehnologice: comanda la masă

În ajunul sărbătorilor, fluxul de clienți atinge culmile. Deseori, personalul restaurantului se simte copleșit peste măsură. Însă, dacă restaurantul tău are implementată funcționalitatea comanda la masă, atunci lucrurile se simplifică extrem de mult. 

Mai întâi de toate, clienții trebuie doar să scaneze meniul QR afișat la masă și sunt direcționați spre un meniu digital, interactiv, de unde pot plasa comanda și plăti în avans. Pe tot parcursul șederii în local, clienții pot plasa comenzi în continuare și pot alege dacă vor să încheie nota de plată imediat ce au plasat comanda sau la final. 

Astfel, ospătarii sunt scutiți de o grămadă de drumuri suplimentare, cum ar fi – să ducă meniul tipărit clienților, să le preia comanda, să revină să-i întrebe dacă mai vor să comande ceva și așa mai departe. 

Mai mult, dacă clientul are la îndemână pe toată perioada șederii în local meniul și poate comanda fără să mai cheme chelnerul, sunt șanse mult mai mari să comande în plus, mai ales că meniurile digitale oferă oportunități excelente de upselling și cross-selling, adică i se sugerează automat combinații de feluri principale de mâncare, garnituri, băuturi, deserturi. 

soluții tehnologice: comanda la masă

Ce beneficii oferă clienților tăi?

  • ​​Confort – oferă controlul deplin clienților tăi. 
  • Adio așteptare – clienții se pot relaxa, se pot bucura de timpul petrecut cu familia și prietenii, pot comanda la masă și pot fi serviți cu feluri de mâncare.
  • Clienții pot comanda în ritmul lor – fără a se simți presați și a lua decizii în grabă.
  • Măsurile de distanțare socială pot fi respectate mai ușor, atunci când este necesar.
  • Tranzacționează la masă – întreaga tranzacție este finalizată pe aplicație. După plasarea comenzii, se efectuează plata cu cardul de credit și se trimite o chitanță prin e-mail. Clienții sunt liberi să se bucure de seară și să plece când doresc.
  • Delectarea clienților – se adresează unui grup demografic cunoscător de tehnologie.

Cu funcționalitatea comanda la masă, rulajul se accelerează și vânzările cresc considerabil. Intră în posesia acestei tehnologii cu TapTasty!

2. Soluții tehnologice: self ordering kiosk

Self ordering kiosks sunt printre cele mai la îndemână tehnologii introduse de restaurante. Nu numai că sunt intuitive, ci și reduc timpul de așteptare, ceea ce este vital în perioada sărbătorilor. 

O serie de studii au demonstrat că instalarea de self ordering kiosks reduce timpul total de comandă cu aproximativ 40%. Ba mai mult, un alt studiu a arătat că, în cazul în care coada pentru a comanda de la ghișeu este mai mare de 5 persoane, 75% dintre clienți ar alege să comande de la un chioșc de autoservire.

Oricum ar fi, self ordering kiosks sunt o modalitate excelentă de upselling, oferind clienților sugestii automate, articole complementare și le evidențiază, totodată, ofertele limitate. 

Totodată, self ordering kiosks pot oferi informații despre un anumit produs. Acest lucru economisește timp pentru tine și clienți și permite personalului să se preocupe de celelalte aspecte ce privesc buna funcționare a restaurantului. Nu e totuna când un client are o grămadă de întrebări cu privire la alergenii din preparate și-l reține pe ospătar până când acesta lămurește situația sau să poată să meargă direct la kiosk și să acceseze pagina cu informații suplimentare. 

Fără doar sau poate, self ordering kiosks ușurează volumul de muncă al ospătarilor și casierilor, oferindu-le posibilitatea să se concentreze pe celelalte detalii care contribuie la formarea unei experiențe unice și plăcute pentru client. 

Și în sfârșit nu mai este nevoie ca un client să atragă atenția chelnerului pentru a adăuga sau modifica o comandă, ceea ce face ca servirea să fie mai rapidă și fluidă. 

3. Soluții tehnologice: aplicația de mobil personalizată

Având în vedere că de sărbători fluxul de clienți se mărește, poți să-i încurajezi pe clienți să plaseze comenzi prin intermediul aplicației de mobil a restaurantului tău. 

Dacă restaurantul tău nu deține încă propria sa aplicație de mobil personalizată, este timpul să o facă. TapTasty îți pune la dispoziție o suită completă de funcționalități, de la management comenzi, management meniu și produse la marketing și fidelizare, rapoarte, setări. Pe scurt, TapTasty este un serviciu all in one, care te ajută să prosperi, oferindu-ți toate instrumentele necesare pentru a-ți controla propriile afaceri într-un mod independent. 

soluții tehnologice

Prin intermediul aplicației de mobil TapTasty poți derula campanii personalizate prin care să-ți stimulezi clienții să cumpere mai mult. Iar tuturor celor care plasează o comandă prin aplicația de mobil, poți să le oferi diverse cupoane de reducere pe care să le folosească ulterior, puncte de fidelitate sau un desert din partea casei, de exemplu. 

O altă modalitate prin care îți poți eficientiza fluxul de muncă în perioada sărbătorilor este prin metoda de ridicare comandă. Prin aceasta economisești timp și accelerezi rulajul la restaurant. 

Să nu mai pomenim de posibilitatea de rezervare masă online. Clienții nu mai sunt nevoiți să sune la o anumită oră pentru a face o rezervare la restaurant. Cu atât mai mult să aștepte până când cineva este disponibil pentru a prelua apelul. Simplu și rapid, prin intermediul aplicației mobile personalizate a restaurantului tău, clientul poate face o rezervare masă în doar câteva minute, iar tu trebuie să dai doar accept.

În perioada sărbătorilor, tehnologia este plusul de care ai nevoie pentru a face față cu brio numărului ridicat de clienți și comenzi. Operează eficient și diminuează timpul de așteptare, alegând serviciul TapTasty!

Pe scurt

Pentru a conduce un restaurant de succes în prezent, ai nevoie de o tehnologie care să țină pasul cu acesta. Este extrem de important ca proprietar de restaurant să adopți noile tehnologii și să le integrezi în procesul de lucru, dacă îți dorești să rămâi competitiv și să urmezi tendințele recente.

Suita completă TapTasty (aplicație mobil personalizată, digitalizare meniu, website, marketing și fidelizare a clienților, rapoarte) îți permite să îți desfășori operațiunile mult mai rapid decât în prezent.

Dacă dorești să afli mai multe despre modul în care TapTasty te poate ajuta să îți îmbunătățești operațiunile din restaurantul tău, scrie-ne!

Categories
Restaurante RO

Cum să îți Pregătești Restaurantul pentru Sărbători?

Sărbătorile înseamnă ceva diferit pentru lumea restaurantelor. În timp ce majoritatea întreprinderilor se pregătesc să își ia câteva săptămâni libere, restaurantele se pregătesc să intre în viteză. La urma urmei, să aduni oamenii laolaltă prin preparatele delicioase este ceea ce înseamnă ospitalitate, iar restaurantul la așa ceva se rezumă.

De la pregătirea pentru un aflux de comenzi, la acomodarea cu schimbările de program ale personalului și până la stabilirea preparatelor festive, sunt multe lucruri la care trebuie să te gândești în timp ce îmbrățișezi spiritul sărbătorilor. Lăsând la o parte logistica, crearea unei atmosfere în care clienții să se simtă în largul lor și bine dispuși este primordială. 

Prin urmare, restaurantul tău trebuie să strălucească. Din fericire, este nevoie doar de câteva sfaturi simple pentru a face ca următoarele săptămâni să se simtă ca cea mai minunată perioadă a anului.

Să începem!

1. Decorează restaurantul în spiritul sărbătorilor 

Sărbătorile sunt chiar după colț, iar în calitate de administrator de restaurant este timpul să începi să te gândești la cum îți vei decora restaurantul. Știm că fiecare client este atras de locurile care oferă o ambianță caldă și primitoare și dacă vrei să insufli clienților tăi spiritul sărbătorilor, atunci decorarea restaurantului este absolut necesară. Mai mult, un decor reușit atrage întotdeauna clienți. 

După cum am remarcat, decorațiunile de sărbători sunt o parte esențială a oricărei afaceri. Dacă luăm în considerare numai New York-ul, de exemplu, oamenii zboară de la sute de kilometri distanță doar pentru a admira decorațiunile de Crăciun și să se bucure de localurile care oferă un sentiment autentic de bucurie festivă.

Acestea fiind spuse, decorul restaurantului trebuie să fie de așa natură încât să mențină spiritul sărbătorilor treaz în sufletul clienților. Esența este că odată introduși într-o atmosferă de sărbătoare, clienții se vor comporta ca atare. Vor începe să se bucure mai mult de ieșirile la restaurante și vor începe să cheltuiască ca atare. Banii nu vor mai fi o problemă, cât timpul petrecut alături de cei dragi în jurul unei mese cu bucate gustoase oferite de restaurantul tău, de exemplu. 

Prin urmare, decorarea restaurantului în spiritul sărbătorilor stârnește în clienți un sentiment de sărbătoare, ceea ce îi determină să fie mai darnici decât de obicei, adică dispuși să cheltuiască mai mult.

Totuși, nu poți decora oricum. Să aruncăm o privire asupra câtorva pași.

Pasul 1: Organizează și clasifică decorațiunile existente pentru restaurantul tău

Este timpul să scoți din cutii decorațiunile existente și să te asiguri că sunt în stare funcțională. Apoi evaluează ce ai. Se mai potrivesc decorațiunile cu identitatea brandului tău sau nu au nicio legătură? Trebuie să știi ce ai și de ce ai nevoie. Organizarea și clasificarea decorațiunilor existente este primul pas pentru a putea crea un decor reușit.

Pasul 2: Selectează o temă pentru restaurantul tău

Înainte de a decora restaurantul, trebuie să selectezi o temă. Roșu și verde sunt culorile ce se folosesc de obicei de Crăciun, iar albastru și argintiu pentru Hanukkah, însă nu întotdeauna aceste culori se potrivesc cu tematica restaurantului. Astfel, trebuie să te asiguri că modul în care împodobești îți pune în lumină restaurantul. 

Pasul 3: Folosește pentru restaurantul tău elemente naturale, lumânări, vaze 

Nu este nevoie să cheltui mii de lei pe decorațiuni noi. Te poți folosi de elemente naturale, cum ar fi conuri de pin, rămurele de brad, fructe de pădure cu lumânări. Totodată, poți vopsi aceste elemente cu spray în funcție de paleta de culori selectată. 

Lumânările și vazele de sticlă sunt articole ieftine și versatile pentru împodobit. Poți lua o vază transparentă, de exemplu, și să o umpli cu crenguțe de brad.

Ce-i drept, sărbătorile sunt o perioadă incredibil de aglomerată și sunt multe de pregătit. Dar dacă planifici totul din timp, atunci te vei putea bucura și tu de atmosfera festivă. 

Nu în ultimul rând, și aplicația restaurantului tău se poate bucura de o tematică specială de sărbători. Cu aplicația mobilă TapTasty, poți crea oferte de tip imagine care să ilustreze promoțiile speciale de sărbători, poți demara campanii exclusive și poți pune la dispoziția clienților meniuri de sărbători.

2. Pune la dispoziția clienților un meniu special de sărbători 

Din ce în ce mai mult, oamenii preferă să ia masa la restaurant de sărbători, fapt pentru care restaurantul tău trebuie să fie bine pregătit și să pună la dispoziția clienților bucatele cel mai gustoase. 

Este important să îți planifici un meniu de sărbători din timp și să nu îl lași pe ultima sută de metri. Trebuie să știi ce preparate vei include, ce alternative vei oferi veganilor sau vegetarienilor, celor aflați în postul sărbătorilor sau celor care mănâncă fără gluten. 

Ceea ce te va diferenția de concurență este abordarea meniului în funcție de aceste particularități. Meniul restaurantului tău trebuie să țină cont de gusturile clienților.  

Un meniu de sărbători bine executat este o modalitate excelentă de a genera vânzări și rezervări directe. Totuși, poate te gândești că ar fi prea costisitor să schimbi meniul de sărbători sau să adaugi preparate suplimentare, întrucât ar trebui întregul meniu retipărit, ceea ce ar însemna costuri suplimentare. Dar vestea bună e poți face acest lucru atât de simplu cu un meniu digital. Acesta se poate actualiza în timp real și nu mai este nevoie de retipărire ca în cazul meniului clasic. 

Dacă nu ai încă un meniu digital pentru restaurantul tău, TapTasty îți pune la dispoziție unul COMPLET GRATUIT. Află mai multe despre beneficiile acestuia, citind acest blog. 

Să revenim! Odată ce ai libertatea să-ți actualizezi meniul în voie, trebuie să stabilești prețurile. Bineînțeles, cu cât cheltuiești mai mult pe ingrediente, cu atât mai mare va trebui să fie marja de profit pentru a obține câștigul dorit. Totuși, trebuie să existe un echilibru în raportul calitate-preț. Dacă prețurile sunt prea mari, clienții vor veni o dată și adios. Dacă calitatea preparatelor este teribilă, este de la sine înțeles că totul se va duce de râpă. Prețul și calitatea trebuie să meargă mână-n mână și să fie proporționale.

Nu în ultimul rând, este cât se poate de important să îți promovezi meniul de sărbători. Dacă restaurantul tău are o aplicație mobilă pentru restaurante TapTasty, atunci numai bine te poți folosi de notificările push sau email pentru a transmite clienților tăi că restaurantul tău vine de sărbători cu un meniu incredibil de apetisant. 

Prin aplicația mobilă TapTasty rămâi mereu în contact cu clienții tăi. Totodată, te poți folosi de instrumentele de marketing oferite de panoul de control TapTasty pentru a demara campanii. Acestea pot fi mai apoi ușor promovate pe rețelele de socializare.

3. Fii mai darnic, fii mai bun! E restaurantul tău!

Sărbătorile vin cu ceva: multe oferte, promoții limitate, campanii, giveaway-uri, puncte de fidelitate

Acum ai șansa să îți dublezi sau chiar triplezi numărul de comenzi, desigur, dacă știi de ce instrumente de marketing să te folosești. Integrarea cu succes a promoțiilor și ofertelor limitate de sărbători va atrage noi clienți. 

Să aruncăm o privire la câteva variante de oferte, promoții, campanii de sărbători. 

#1 Cupon de reducere. Poți oferi clienților care comandă prin aplicația de mobil a restaurantului tău o reducere de 20% la o comandă minimă de 50 lei, ce exemplu. O altă variantă ar fi să oferi un cupon de reducere cu transport gratuit la următoarele 3 comenzi. În acest mod, îți încurajezi clienții să revină la restaurantul tău. 

#2 Campanii. În perioada sărbătorilor, campaniile merg foarte bine. Poți să demarezi diverse campanii, cum ar fi o seară de cocktailuri și muzică live în restaurantul tău. Prin aplicația mobilă TapTasty, poți să-ți anunți clienții prin notificări push sau email. 

#3 Giveaway-uri. Poți organiza pe rețelele de socializare un concurs cu reguli simple și clare. Premiul poate fi o masă gratuită în restaurantul tău de 2 persoane, de exemplu. În felul acesta, îți crești notorietatea brandului. 

Sărbătorile trebuie să oferă puțină magie, iar reducerile îi stimulează pe clienți să consume mai mult decât în mod obișnuit. 

Pe scurt, cu cât ești mai darnic și mai bun, cu atât îți atragi mai mulți clienți. Cupoanele, campaniile, ofertele limitate îi încurajează pe potențialii clienți să facă pasul să opteze pentru restaurantul tău. Bineînțeles că și clientela existentă va aprecia eforturile tale de recompensare a loialității lor.

4. Actualizează tehnologia restaurantului tău

Nu-i nimic mai rău decât să ai tehnologie învechită care încetinește fluxul de lucru al restaurantului tău. Ei bine, cu un sistem POS și o aplicație mobilă pentru restaurante poți evita clienții și personalul frustrat, cele două oferind numeroase beneficii pentru restaurantul tău, de la comenzile mobile și online, până la fișele de pontaj ale personalului și rapoarte complete de vânzări și costuri.

Perioada sărbătorilor poate fi foarte solicitantă pentru restaurante, fapt pentru care este bine să te asiguri că restaurantul tău oferă o experiență personalizată și lipsită de probleme clienților. Cu o aplicație mobilă Tasty, poți trimite cu ușurință promoții și reduceri de sărbători clienților tăi fideli, iar cu un sistem POS potrivit se poate face plata contactless simplu și rapid. 

discount restaurantul tău

Deși sezonul sărbătorilor este cunoscut ca fiind cea mai aglomerată perioadă a anului pentru restaurante și baruri, afacerea ta se va putea desfășura mult mai bine și mai eficient cu un plan în vigoare. Cu noile tehnologii te poți pregăti în avans pentru a face față cu brio fluxului mare de clienți.

Pe scurt

Sărbătorile înseamnă ceva diferit pentru fiecare persoană. Unii preferă Crăciunul cu luminițe, beteală și globuri, în timp ce alții așteaptă cu nerăbdare sezonul înfricoștor, Halloweenul. 

Cu toate acestea, indiferent de sezonul festiv în care ne aflăm, ca restaurant trebuie să fii pregătit și oferi clienților experiențe de care să-și amintească cu drag. De la decorarea și crearea unui meniu special de sărbători și până la implementarea unor oferte, campanii, reduceri sau chiar tehnologii, restaurantul tău trebuie să creeze o atmosferă relaxantă și plăcută tuturor celor care vin și iau masa. 

Categories
Restaurante RO

5 Statistici și Rapoarte TapTasty Esențiale

Este nevoie de multă muncă pentru a conduce un restaurant de succes. Deși este esențial să oferi mâncare gustoasă și o experiență excelentă clienților, trebuie să analizezi și să lucrezi în mod constant asupra punctelor forte și punctelor slabe pentru a rămâne în frunte. Aici intervine rolul celor 5 statistici și rapoarte TapTasty care îți oferă informații cât se poate de importante despre cum funcționează afacerea ta. 

Statisticile și rapoartele TapTasty îți indică ce campanii funcționează, care sunt clienții fideli, care sunt produsele populare și eventualele probleme de gestiune. Astfel, poți urmări cu atenție operațiunile desfășurate în restaurantul tău și poți să faci modificările necesare în compartimentele care nu funcționează atât de bine, ceea ce va stimula și mai mult dezvoltarea afacerii.

Statistici și rapoarte pe care trebuie să le monitorizezi REGULAT

Tocmai pentru faptul că monitorizarea manuală a tuturor operațiunilor restaurantului este o sarcină pe care nu toți sunt capabili să o îndeplinească cu sârguință, sistemul TapTasty îți pune la dispoziție un modul special în acest sens. Rapoartele și statisticile furnizate de TapTasty sunt precise, oferind atât o perspectivă de ansamblu asupra bunului mers al afacerii, cât și o perspectivă în detaliu. 

Să aruncăm o privire la fiecare în parte!

1. Statistici și rapoarte TapTasty: Tendințe

Secțiunea Tendințe îți prezintă: 

  • numărul comenzilor;
  • totalul vânzărilor;
  • numărul clienților noi;
  • top 10 produse;
  • tipul comenzii (ce fel de metodă de livrare a ales client);
  • tipul plății – numerar sau card; 
  • vârsta clientului;
  • genul clientului. 
statistici și rapoarte TapTasty: tendințe

Toate aceste date pot fi urmărite în funcție de locația restaurantului, mai precis, dacă restaurantul tău are două locații, poți selecta locația pentru care dorești să vezi tendințele. Totodată, ai posibilitatea să selectezi perioada de timp dorită. Poate dorești să vezi cum au stat lucrurile în ziua x sau să întocmești un raport pe o lună cu toate datele de mai sus. 

Secțiunea Tendințe are principalul rol de a-ți prezenta evoluția numărului de clienți noi, comenzi și încasări, pentru a te ajuta să urmărești progresul sau regresul restaurantului tău.

De exemplu, dacă restaurantul tău nu a avut parte de niciun client nou în decurs de o săptămână, este timpul să îți pui un semn de întrebare. Ceva îi împiedică să ajungă la tine. Poate restaurantul tău nu este suficient de vizibil pe rețelele de socializare sau poate că clienții nu sunt suficient de motivați încât să te recomande și altora. Oricum ar fi, prin acest raport furnizat de TapTasty îți pot da seama de această problemă și poți lua măsurile necesare la timp.

2. Statistici și rapoarte TapTasty: Raport vânzări

În Raportul vânzări sunt prezentate rapoartele de plăți și vânzări, defalcate în funcție de locația restaurantului, tipul de comandă (livrare la domiciliu, ridicare comandă, întâlnire la jumătatea drumului, rezervare), șofer și data de procesare. 

statistici și rapoarte TapTasty: vânzări

Raportul vânzărilor este complex, ilustrând în detaliu fiecare comandă în parte. În plus, îți arată inclusiv valoarea cupoanelor. Să presupunem că a fost activ un cupon de reducere pentru burgeri timp de o săptămână și codul acestuia era burger15. Pentru a vedea care a fost reducerea totală a acestui cupon, introduci codul burger15 și poți urmări statistica. 

Totodată, Raport vănzări îți prezintă valoarea medie per comandă. Acest lucru te ajută să-ți cunoști clienții prin puterea financiară pe care o au. Altfel spus, dacă valoarea medie per comandă este undeva la 40 lei, este clar că preparatele cu prețuri peste medie nu vor fi cumpărate, întrucât clienții tăi nu sunt dispuși să cheltuie cu mult peste această sumă. 

De asemenea, poți urmări preferințele clienților în materie de metodă de livrare. Dacă majoritatea clienților comandă cu Livrare, ai două opțiuni: 

  1. fie încurajezi în continuare această metodă,
  2. fie începi să demarezi campanii care să încurajeze plasarea unei comenzi prin Ridicare comandă, de exemplu.

3. Statistici și rapoarte TapTasty: Clienți cu comenzi

Raportul Clienți cu comenzi îți prezintă numărul de comenzi ale clienților și suma cheltuită de aceștia într-o anumită perioadă. Totodată, poți vizualiza și informațiile clienților, precum adresa de email, numărul de telefon, vârsta, genul și categoria clientului. 

Aceste detalii te pot ajuta la stabilirea regulilor unui program de loialitate. Cu alte cuvinte, dacă suma medie cheltuită nu depășește 50 lei înseamnă că trebuie făcut un program de loialitate care să motiveze, nu să pară de neatins. De exemplu, dacă dorești să îți segmentezi clienții în trei categorii – bronze, silver și gold – poți ține cont de 2 aspecte: odată de numărul comenzilor sau valoarea acestora per perioadă. Desigur, cele 2 reguli pot fi aplicate simultan. 

Raportul Clienți cu comenzi are principalul scop să îți ofere o perspectivă în detaliu asupra numărului de comenzi per client și a sumei totale cheltuite. Ținând cont de toate acestea, poți să creezi campanii, oferte și programe de loialitate care să funcționeze în mod real.

statistici și rapoarte TapTasty: clienți

4. Statistici și rapoarte TapTasty: Raport vânzări produse

Secțiunea Raport vânzări produse îți prezintă produsele care se vând cel mai bine, cantitatea și valoarea acestora, într-o locație selectată și într-un interval de timp selectat. 

O bună parte dintre restaurante își concep meniul fără să țină cont de bugetul clienților care le pășesc pragul. E adevărat că te poziționezi față de un anumit public. Totuși, unele preparate sofisticate pot rămâne în meniu mult și bine fără a fi cumpărate pentru că fie costul este prea piperat, fie sunt mult prea „impresionante”. 

Raportul vânzări produse îți prezintă preparatele care sunt preferate de clienți, lucru ce te ajută să-ți reconsideri meniul dacă vezi că tot aceleași 5 meniuri se vând. Este important să ții cont de gustul clienților tăi și să începi să le cunoști stilul culinar.

statistici și rapoarte TapTasty: vânzări

5. Statistici și rapoarte TapTasty: Raport status comenzi

Nu în ultimul rând, TapTasty îți oferă acces și la un Raport status comenzi care să-ți ofere informații cu privire la cât timp durează ca o comandă să fie receptată, preparată, livrată în funcție de metoda aleasă. 

Dacă un client alege metoda Livrare, de exemplu, este de neconceput ca o jumătate de oră să dureze receptarea comenzii. Trebuie să fii atent la timpii de așteptare. La urma urmei, nimeni nu are o răbdare de fier și dacă livrarea unei comenzi durează 2 ore, te asigur că clientul se va gândi bine dacă mai comandă și a doua oară. 

Prin Raportul status comenzi poți să-ți optimizezi procesul de lucru, să vezi unde sunt problemele și ce măsuri trebuie luate. Orice client preferă un serviciu rapid, mai ales când vine vorba de mâncare.

Pe scurt

Operațiunile restaurantului sunt mai eficiente atunci când rapoartele și statisticile sunt utilizate în mod eficient pentru a reduce costurile, a eficientiza procesul de muncă și a reduce risipa. Generarea regulată de rapoarte precise pentru restaurantul tău îți poate oferi detalii în timp real despre bunul mers al afacerii tale. 

Serviciul TapTasty îți pune la dispoziție 5 rapoarte și statistici esențiale pentru restaurantul tău. Astfel, toate unitățile de măsurare se află în mâna ta. Eficientizează-ți afacerea și sporește-ți vânzările ținând cont de datele furnizate de propriii tăi clienți.

Categories
Restaurante RO

Cum Crești Comenzile cu Ridicare la Restaurant?

A servi mâncarea la o masă în restaurant e plăcut, numai că ia timp. În consecință, mulți clienți încep să opteze pentru mâncare la pachet, fiind cu mult mai confortabil. Potrivit unui sondaj realizat de National Restaurant Association, anul 2020 s-a remarcat prin procentul de peste 50% la comenzile cu ridicare. De fapt, comenzile cu ridicare presupun mai puține cheltuieli. 

Cu toate acestea, unele restaurante încă au parte de mai multe comenzi cu livrare la domiciliu decât cu ridicare, în ciuda faptului că cea din urmă metodă este benefică pentru ambele părți, economisind timp și resurse deopotrivă.

Cum poți să-ți crești comenzile cu ridicare la restaurantul tău? Ce strategie ar trebui să abordezi și care sunt avantajele comenzilor la pachet până la urmă? Continuă să citești pentru a afla răspunsul la toate aceste întrebări.

Ce trebuie să iei în considerare înainte de a promova comenzile cu ridicare? 

Există câteva lucruri pe care ar trebui să le iei în considerare înainte de a-ți promova metoda de ridicare comandă. 

  • Publicul țintă: Cui i se adresează promoțiile tale?
  • Obiectivele: Ce dorești să obții prin promovarea metodei de ridicare comandă?
  • Bugetul: Cât de mult ești dispus să cheltuiești pentru promovarea metodei de ridicare comandă?
  • Apelul la acțiune: Ce dorești ca publicul țintă să facă după ce vede promovarea?

Acum că știi ce trebuie să iei în considerare înainte de a-ți promova metoda de pick-up, să aruncăm o privire la cum să-ți crești comenzile cu ridicare la restaurantul tău.

1. Comenzile cu ridicare prin aplicația mobilă pentru restaurante

Atunci când un client plasează o comandă online, se așteaptă ca procesul să fie cât mai convenabil și mai rapid posibil. Aplicația mobilă pentru restaurante le oferă exact acest lucru – confort maxim și eficacitate garantată. 

Restaurantele pot crește comenzile cu ridicare dacă le facilitează clienților operațiunea, iar prin aplicația mobilă TapTasty poți face acest lucru cu ușurință. Sistemul îți permite să trimiți notificări push sau email prin care să anunți clienților tăi ofertele disponibile, campaniile aflate în desfășurare și cupoanele valabile.

Până la urmă, de la operațiuni bancare la cumpărături, clienții sunt obișnuiți să facă totul online. Și comandarea prânzului sau a cinei se află pe listă. Poți fii 100% sigur!

2. Încurajează comenzile cu ridicare prin Social Media

Petrecem aproximativ 147 de minute pe rețelele de socializare. Ceea ce înseamnă că vedem vrute și nevrute. Dacă restaurantul tău este activ pe rețelele de socializare și își promovează ofertele limitate, potențialii clienți vor începe să vină. Și cum să nu-și facă poftă atunci când privesc imaginea apetisantă a unui burger zemos și bine rumenit?

Astfel, începi să-ți crești notorietatea brandului. De altfel, propriii tăi clienți sunt cei mai buni marketeri. Ei te pot promova atât de rapid printr-un simplu share, tag, comentariu.

Totodată, poți seta o campanie pe o perioadă limitată de timp care să ofere LIVRARE GRATUITĂ pentru comenzile cu ridicare comandă. Așa îți încurajezi clienții să opteze pentru această metodă.

3. Informații de contact vizibile

Dacă clienții nu pot găsi cu ușurință numărul de telefon, adresa și orarul de funcționare al restaurantului tău, e prea posibil să renunțe să mai comande de la tine.

Asigură-te că informațiile restaurantului sunt corecte și vizibile atât pe Google și site-ul web al restaurantului, cât și în aplicație. De asemenea, este de dorit ca aceste informații să fie evidențiate și pe Facebook și pe Instagram. În momentul în care un client nu găsește dacă restaurantul mai este deschis sau nu, imediat se va îndrepta spre concurență, ultimul lucru pe care ți-l dorești!

4. Reduceri și oferte speciale pentru comenzile cu ridicare

Cele mai multe restaurante oferă oferte speciale fie zilnic, fie săptămânal. Cum ar fi ca vineri seara să fie o ofertă specială la vinuri sau o promoție la toate platourile de două persoane?

Toate acestea atrag traficul. Cu toate acestea, cele mai multe oferte speciale nu sunt disponibile pentru a fi luate la pachet, deoarece majoritatea ofertelor sunt concepute pentru a atrage traficul la restaurant.

Dar pe măsură ce tot mai mulți clienți apelează la comenzile cu ridicare pentru a-și satisface poftele cu preparate făcute ca la carte, este momentul perfect pentru a pune la dispoziție oferte exclusive pentru comenzile cu ridicare.

De exemplu, ia în considerare posibilitatea de a oferi un aperitiv gratuit celor care comandă prin ridicare sau o reducere consistentă la bugeri. Ofertele speciale sunt o modalitate eficientă de a face ca mâncarea la pachet să fie mai atrăgătoare decât gătitul cinei – chiar și atunci când bugetele sunt restrânse. 

Cu ajutorul funcției de cupoane digitale TapTasty, poți crea oferte care să încurajeze comenzile la pachet. Ai nevoie să stimulezi vânzările în anumite zile ale săptămânii? Configurează cupoanele și oferă dublu puncte de fidelitate în zilele în care vânzările nu sunt în toi.

5. Loc de parcare și livrare la jumătatea drumului

După cum am evidențiat, tot mai mulți clienți preferă metoda de ridicare comandă, iar astfel tot mai multe lanțuri de restaurante pun accent pe tipul acesta de comenzi. Adesea, locurile de parcare sunt desemnate pentru clienții care iau la pachet prin metoda de livrare la jumătatea drumului sau chiar ridicare.

Această metodă permite clienților să nu mai coboare din mașină, ospătarul fiind cel care vine cu comanda direct la ei. Livrare la jumătatea drumului este o modalitate excelentă prin care preluarea comenzii devine și mai convenabilă pentru client.

6. Precizie maximă necesară la comenzile cu ridicare

În cazul comenzilor cu ridicare, este extrem de important ca informațiile să fie 100% precise. Cu siguranță nu vrei ca clientul tău să ajungă acasă și să descopere că pizza vegetariană pe care a comandat-o are, de fapt, pepperoni pe ea. Greșeli de acest gen irosesc timpul clientului și determină că acesta să nu se mai întoarcă poate niciodată.

Tocmai de aceea este important să te asiguri că mâncarea este la temperatura corectă atunci când o dai clientului. La urma urmei, nimeni nu vrea să mănânce cartofi prăjiți reci și înmuiați.

Urmând aceste sfaturi, ar trebui să reușești să-ți crești comenzile cu ridicare. Doar asigură-te că ții cont de confortul clienților tăi!

Pe scurt

În trecut, pentru majoritatea restaurantelor, mâncarea la pachet era un supliment la traficul de la restaurant. Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul că restaurantele care se bazează în mare măsură pe comenzile cu ridicare, cum ar fi lanțurile de pizzerii, se descurcă mult mai bine în timpul crizei economice actuale.

Caută modalități prin care să transformi experiența plasării unei comenzi într-una simplu de gestionat. Cu o aplicație mobilă TapTasty, clientul se poate bucura de multe beneficii, iar tu poți să le oferi o experiență excelentă prin care să te asiguri că revin în restaurantul tău.

Categories
Restaurante RO

Rezervări Online Restaurant: cum să le crești?

Clienții nu mai doresc să fie nevoiți să sune la o anumită oră pentru a face o rezervare la restaurant. Cu atât mai mult să aștepte până când cineva este disponibil pentru a prelua apelul. În consecință, pentru a ușura munca clienților tăi cât mai mult, vorba vine, oferirea posibilității de rezervare online este tot ce trebuie. Restaurantul tău poate accepta rezervări online 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar clienții tăi nu trebuie să mai aștepte pentru a face o rezervare sau, mai rău, să se îndrepte spre un alt restaurant. 

În acest blog vei descoperi câteva modalități prin care poți să-ți crești numărul de rezervări online la restaurantul tău.

De ce au nevoie restaurantele de un sistem de rezervări online?

Poate te gândești că este suficient să ai un carnețel pe care să-ți notezi rezervările. Numai că dacă aruncăm o privire la cei aproximativ 2,14 miliarde de oameni din întreaga lumea care fac cumpărături și rezervări online la restaurant, atunci înseamnă că un sistem de rezervări online este destul de esențial în dezvoltarea unei afaceri.

Sistemele de rezervări pentru restaurante permit clienților să rezerve mese de la distanță, astfel încât managerul restaurantului să poată programa resursele din timp în funcție de numărul rezervărilor. 

Clienții caută, de asemenea, o experiență culinară mai convenabilă. Un sistem de rezervări online le oferă exact acest lucru fără a mai fi nevoie de a da nenumărate telefoane. În schimb, prin câteva clickuri pot să-și rezerve locul în restaurant.

Cu un sistem potrivit, rezervările online la restaurant:

  • Facilitează munca de la recepție.
  • Cresc rata rulajului la mese.
  • Sporesc numărul clienților.
  • Adună date valoroase despre clienți (noi și cei care revin).
  • Îți permite să gestionezi eficient listele de așteptare.
  • Te ajută să estimezi corect personalul de care ai nevoie.
  • Te ajută să gestionezi și să planifci inventarul.

10 modalități de a obține mai multe rezervări în restaurantul tău

Secretul pentru a obține mai multe rezervări online este de a le facilita clienților rezervarea efectivă a unei mese. Cu cât sunt mai mulți pași implicați într-o rezervare online, cu atât este mai puțin probabil ca cineva să finalizeze procesul.

Sfat util

rezervări online

Chiar dacă ai deja experiență cu sistemele de rezervare la restaurant, există multe modalități de optimizare a modului în care utilizezi aceste sisteme. Gestionarea raportului dintre rezervări și intrări fără programare poate fi o provocare, mai ales în perioadele de vârf. Având în vedere că rata medie de neprezentare pentru un restaurant este de aproximativ 20%, restaurantele riscă să piardă venituri din cauza meselor goale.

Pentru a putea gestiona eficient raportul dintre intrările fără programare și rezervări, ia în considerare o perioadă de așteptare de n minute pentru mesele rezervate. Asigură-te că transmiți în mod clar această politică clienților atunci când aceștia își fac o rezervare online, pentru a evita orice formă de confuzie. În mod obișnuit, restaurantele oferă o perioadă de grație de 15 minute.

1. Setează orele de funcționare pentru rezervările online

Să fii nevoit să anulezi o rezervare nu este tocmai ce-ți dorești. Pentru a evita o astfel de situație, asigură-te că orele de funcționare ale restaurantului sunt actualizate și evidențiate corespunzător. 

Prin utilizarea unui instrument precum aplicația mobilă TapTasty pentru restaurante poți edita orarul rezervărilor în timp real, fără niciun efort! În plus, poți adăuga informațiile dorite.

Presupunem că restaurantul tău are posibilitatea de a lua masa atât în interior, cât și exterior, pe terasă. În momentul în care clientul dorește să-și facă o rezervare, intră în aplicația mobilă și selectează metoda „Rezervă o masă”. Alege locația, stabilește data și ora rezervării, numărul de persoane, își introduce datele de contact și alege dacă vrea să ia masa în interior sau pe terasă. La final face click pe „Rezervă” și imediat restaurantul primește notificarea cum că s-a rezervat o masă.

2. Optimizarea politcii de rezervări online

Este de înțeles că multe restaurante percep o taxă pe rezervare pentru a atenua costul financiar al unei neprezentări la restaurant. Cu toate acestea, clienții pot considera această opțiune nu tocmai atractivă.

Viteza și fiabilitatea unei aplicații mobile pentru restaurante le permite clienților să rezerve rapid o masă la restaurant în mai puțin de câteva minute. Însă, ultimul lucru pe care clienții îl doresc este să se izbească de o cerere supriză în care trebuie să-și completeze detaliile cardului pentru a plăti o taxă de rezervare în avans. 

Deși acest lucru este o necesitate pentru unele localuri, în special pentru cele care suferă de neprezentări frecvente, restaurantele ar trebui să-și explice clar politicile înainte ca un client să se angajeze să facă o rezervare la o masă.

3. Evită rezervarea tuturor meselor

Este indicat să stabilești o limită pentru rezervările online. Altfel s-ar prea putea să te trezești cu clienți fără rezervare la restaurant și să nu ai unde să îi așezi. În momentul în care un client este nevoit să plece din restaurantul tău pentru că nu are loc, s-ar prea putea să nu se mai întoarcă niciodată. 

De aceea, evită rezervarea tuturor meselor și încearcă pe cât mai mult să sporești rulajul la mese. Acest lucru poți să-l faci prin funcționalitatea comanda la masă prin care un client scanează un cod QR la masă, fiind direcționat spre un meniu digital și interactiv unde poate plasa o comandă mâncare și plăti în avans. Aceste tehnologii te ajută să faci față numărului mare de clienți, optimizând întregul proces de lucru. 

4. Oferte speciale pentru rezervări online

Fie că este vorba de un happy hour la mijlocul săptămânii sau de o campanie cu reduceri la toate deserturile, ofertele speciale sunt o modalitate excelentă de a crește rezervările la restaurant în perioadele mai liniștite. 

Prin aplicația mobilă TapTasty poți trimite notificări push sau un email pentru a-ți anunța clienții de ofertele limitate valabile fie în app sau restaurant, fie în ambele. Totodată, ofertele încurajează clienții să consume mai mult decât în mod obișnuit. De exemplu, un studiu efectuat de Nielson a demonstrat că orele de la happy hours sunt cele mai aglomerate momente ale zilei pentru restaurante. 

Așadar, încurajează-ți clienții să rezerve o masă când începe perioada de happy hours și astfel îți poți crește vânzările considerabil. 

5. Marketingul sporește numărul de rezervări online

Dacă îți propui să oferi promoții sau cupoane de reducere în perioadele în care vânzările nu sunt tocmai în toi, asigură-te că fiecare client pe care-l ai în baza de date și nu numai este informat. De la postări pe rețelele de socializare până la buletine informative lunare, ținerea clienților la curent cu cele mai recente oferte, evenimente și campanii este o modalitate excelentă de a le reaminti de restaurantul tău și, prin urmare, de- a-ți crește numărul de clienți. 

Cu TapTasty, dacă un client rezervă o masă, vei primi automat detaliile sale pe care le vei putea folosi ulterior în campaniile de marketing, ceea ce te va ajuta să-ți mărești baza de date și prin urmare să ajungi la un public mai larg.

Personalizează experiența clienților care fac rezervări online

Iată câteva exemple despre cum poți personaliza experiența clienților atunci când ai acces la datele prin rapoartele și statisticile puse la dispoziție de TapTasty, privind cheltuielile și istoricul comenzilor. 

  • Surprinde-i și încântă-i cu un pahar de vin sau un cocktail. 
  • Anunță personalul cu privire la oaspeții VIP care cheltuiesc mult, astfel încât aceștia să fie pregătiți.
  • Recomandă clienților preparate din meniu pe baza comenzilor anterioare, a aniversărilor, zilelor de naștere sau a altor date importante.
  • Include desertul preferat al unui client într-o comandă la pachet cu un bilet de mulțumire pentru loialitatea acestuia.

Pe lângă serviciile personalizate, accesul la datele clienților îți permite să-ți direcționezi eforturile de marketing și să demonstrezi în mod eficient beneficiile rezervării directe:

  • Personalizează programele de fidelitate în funcție de comportamentului clienților. Pentru a stimula rezervările online, ia în considerare, de exemplu, oferirea de cupoane de reducere.
  • Trimite clienților buletine informative prin e-mail sau notificări push prin care să promovezi comenzile și rezervările online. De pildă, dacă un cuplu și-a sărbătorit aniversarea anul precedent la restaurantul tău, trimite-le un e-mail sau o notificare push prin care să-i feliciți cu ocazia aniversării lor și că le oferi cadou un cupon de reducere în valoare de 30%, de exemplu.
  • Trimite clienților promoții și oferte limitate prin email și notificări push. Dacă un client comandă frecvent vinuri, trimite-i o notificare pentru a-l anunța că noul meniu de vinuri va fi lansat săptămâna viitoare și sugerează-i să-și facă o rezervare acum pentru degustare. Totodată, poți să-i specifici că poate veni însoțit. În felul acesta, îți crești notorietatea brandului.  
rezervări online

Pe scurt

Deși clienții care vin fără rezervare la restaurant continuă să reprezinte o mare parte din clienții unui restaurant, rapoarte recente au arătat că peste 50% dintre aceștia preferă să își rezerve mesele în avans. Ținând cont că numărul celor care iau masa în restaurant crește pe zi ce trece, majoritatea își doresc să se asigure că locul le este rezervat, pentru a nu fi cumva nevoiți să aștepte până când o masă se eliberează sau, mai rău, să fie nevoiți să plece în altă parte. 

De asemenea, cei care iau masa la restaurant consideră că posibilitatea unei rezervări online este imperios necesară. Prin serviciul TapTasty poți oferi clienților confortul pe care și-l doresc. Fii actualizat cu noile tehnologii și bucură-te de vânzările garantate!

Categories
Restaurante RO

Self Ordering Kiosks pentru Restaurante

În ultimii câțiva ani, self ordering kiosks au devenit o tendință mai ales în lanțurile de tip fast-food și fast casual, cu toate că McDonald’s și KFC au fost printre primele care au implementat cu mult înainte această tehnologie. 

Chiar dacă în primă instanță majoritatea restaurantelor de tip fast-food și fast casual au fost ezitante în adoptarea acestui sistem de autoservire, pandemia COVID-19 a schimbat radical modul în care restaurantele operau, după cum bine știm. Ceea ce odată era văzută și catalogată drept o tehnologie costisitoare și impersonală, azi este considerată o soluție rentabilă și convenabilă pentru clienți și restaurante deopotrivă. 

În acest articol, vom evidenția motivele pentru care se merită să optezi pentru un self ordering kiosk. Ce-i sigur, self ordering kiosks au contribuit la reducerea timpului de așteptare și-au îmbunătățit acuratețea comenzilor.

Ce sunt self ordering kiosks?

Self ordering kiosks sunt dispozitive cu ecrane tactile care afișează meniul restaurantului și permite clienților să comande și să achite fără ajutorul unui chelner sau al unui casier. Conform unui studiu, aproximativ 65% preferă tehnologia self ordering. Self ordering kiosks oferă clienților o experiență digitală similară oferită de o aplicație de mobil pentru restaurante. Diferența este că sistemul self ordering se află în locație. 

Self ordering kiosks pot fi implementate în mai multe locații și sub diferite forme. Acestea funcționează deosebit de bine în restaurantele cu servire rapidă, în localurile de tip fast-food sau fast casual și în orice locație în care fluxul de clienți este intens.

Cum funcționează self ordering kiosks?

Self ordering kiosks afișează pe ecran meniul și ofertele disponibile, clienții având posibilitatea de a selecta produsele dorite. Totodată, clienții pot alege metoda de plată preferată, numerar sau card. Odată plasată comanda, clienții primesc un bon pe care este tipărit numărul comenzii, număr de care au nevoie pentru a intra în posesia comenzii lor atunci când aceasta e finalizată. 

Self ordering kiosks reduc considerabil cozile, deoarece timpul de așteptare este mai scurt, întregul proces de plasare comandă desfășurându-se mai rapid. În plus, posibilele erori ce pot avea loc între client și ospătar sunt eliminate complet.

De ce devin tot mai populare self ordering kiosks?

În ultima vreme, self ordering kiosks sunt printre cele mai la îndemână tehnologii introduse de restaurante. Nu numai că sunt intuitive, ci și reduc timpul de așteptare, sporind veniturile. 

Cu toate acestea, self ordering kiosks nu se limitează doar la restaurantele cu servire rapidă. Industria hotelieră a început să implementeze tot mai multe chioșcuri cu autoservire. Ba mai mult, acestea au devenit ceva obișnuit și pentru magazinele alimentare. Toată lumea își dorește să evite statul la coadă, fapt pentru care self ordering kiosks sunt o opțiune ideală.

Avantaje self ordering kiosks

1. Creșterea numărului de comenzi și a vânzărilor

Multe restaurante de tip fast-food sau fast casual care au implementat self ordering kiosks au înregistrat creșteri semnificative ale numărului de comenzi. Potrivit Business Insider, McDonald’s a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 5-6% încă din primul an. 

Care este cauza acestei creșteri? Clienții sunt mai predispuși să cumpere în plus atunci când reclamele nu sunt invazive, iar prin intermediul chioșcurilor self ordering, ai posibilitatea să profiți de upselling, adică sistemul să recomande automat clienților ce ar merge cu un burger, de exemplu.

În plus, plasându-și singuri comenzile, clienții nu se mai simt analizați sau judecați de către personalul restaurantului de alegerile pe care le fac sau de cât de mult comandă. Clienții își pot plasa liniștiți comanda fără a se mai simți scrutați de ochii ospătarilor sau casierilor.

2. Creșterea eficienței comenzilor

Eficiența comenzilor rămâne o provocare pentru restaurantele cu servire rapidă, iar tehnologiile precum self ordering kiosks sunt un real ajutor. Acestea oferă date în timp real, esențiale pentru prioritizarea comenzilor, permițând ca și ce se petrece în față (la tejghea) și ce se petrece în spate (în bucătărie) să rămână în sincron.

Astfel, se poate anticipa mult mai ușor traficul sau volumul maxim de comenzi în anumite momente ale zilei pe baza rapoartelor furnizate de self ordering kiosks.

3. Îmbunătățirea preciziei comenzilor

Atunci când casierii preiau comanda unui client, există posibilitatea ca aceasta să nu fie introdusă cu exactitate în POS din diverse motive. Casierul ar fi putut auzi greșit ce a spus clientul, clientul ar fi putut pronunța neclar numele unui anumit preparat sau casierul a auzit corect ce a spus clientul, dar a apăsat tasta greșită. 

Cu self ordering kiosks, tipul acesta de greșeli sunt reduse, dacă nu chiar eliminate. Rezultatul este că spui adio raportului care trebuie întocmit în cazul în care s-a tastat greșit în sistemul POS. Așadar, cu self ordering kiosks ai mai puține comenzi anulate, clienți mai fericiți și angajați liniștiți.

4. Reducerea timpului de așteptare

Utilizarea self ordering kiosks poate accelera semnificativ procesul de comandă. O serie de studii au demonstrat că instalarea de chioșcuri reduce timpul total de comandă cu aproximativ 40%. Clienții utilizează chioșcurile pentru a comanda convenabil și rapid, reducând timpii de așteptare în restaurantul tău.

În plus, întrebările pe care un client le-ar adresa în mod obișnuit casierului sau chelnerului cu privire la alergeni sau ingrediente, de exemplu, pot fi lămurite direct prin simpla apăsare a unei taste cu Informații suplimentare. Totodată, clienții pot solicita modificările dorite simplu. Dacă își dorește un alt tip de garnitură la burger, nu mai trebuie să întrebe care sunt variantele disponibile și așa mai departe. Pur și simplu face click pe garnituri și vizualizează tot ce-l interesează.

5. Mai mult upselling

Up-selling-ul poate contribui la o creștere de 10 până la 30% a veniturilor. În plus, cross-selling și up-selling sunt cu până la 68% mai puțin costisitoare decât achiziția unui nou client.

Self ordering kiosks pentru restaurante îți oferă mult mai multe oportunități de cross-selling și up-selling. Acestea implică, printre altele, gruparea în categorii a preparatelor, sugestii automate, articole complementare, precum și ofertele limitate.

Self ordering kiosks

6. Modernizarea experienței clienților

Clienții preferă din ce în ce mai mult restaurantele care au implementat metode tehnologice, cum ar fi meniul digital cu cod QR, comanda la masă, self ordering kiosks. Desigur, toate acestea facilitează căutarea, comanda, plata și obținerea de informații suplimentare. 

Potrivit unui studiu, noua generație este mai înclinată să utilizeze self ordering kiosks. Mai mult, 60% dintre milenialii chestionați speră ca restaurantele să utilizeze această tehnologie pentru a furniza informații despre nutriție, alergeni și originea ingredientelor.

7. Îmbunătățirea siguranței clienților și personalului

Când a început pandemia la începutul anului 2020, unul dintre principalele avantaje ale unui self ordering kiosk a fost pe deplin evidențiat: chioșcurile au facilitat operațiunile fără contact, ceea ce a ajutat restaurantele să respecte distanța de 2,5 metri pentru combaterea transmiterii coronavirusului. 

În general, self ordering kiosks creează o atmosferă sigură atât pentru personalul restaurantului, cât și pentru clienți. Clienții au contact cu angajații doar atâta cât își ridică comanda de la tejghea, nimic mai mult.

Pe scurt

Deși pandemia a trecut, se preconizează că self ordering kiosks vor fi implementate din ce în ce mai des, datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă atât restaurantelor, cât și clienților.

Self odering kiosks: 

  • Automatizează preluarea comenzilor și organizarea echipei;
  • Afișează produsele din meniu în concordanță cu POS-ul;
  • Se integrează natural în fluxul de comenzi;
  • Reduce costurile operaționale; 
  • Eficientizează timpul de preluare, procesare și livrare comandă;
  • Prezintă într-un mod atractiv și interactiv întregul meniu;
  • Oferă recomandări de produse; 
  • Colectează date despre numărul de comenzi și clienți. 

Dacă îți dorești și tu să introduci în restaurantul tău self ordering kiosks, TapTasty îți stă la dispoziție! Oferă business-ului tău posibilitatea de a gestiona eficient mai multe comenzi și de a procesa optim toate cererile clienților tăi.

Categories
Restaurante RO

Comanda la Masă: O Tehnologie Inovativă

Există numeroși factori care contribuie la o experiență culinară unică, cum ar fi atitudinea și atenția personalului, timpul de așteptare, calitatea mâncării și procesul de plată când vine vorba de a comanda la masă în restaurant. 

Și poate ne gândim ce legătură are procesul de plată cu experiența culinară unică a clientului? Întrebarea se pune altfel. Este clientul lăsat să aștepte minute în șir până când primește nota de plată? I s-a întâmplat unui membru din echipă să uite să-i aplice clientului cuponul de reducere? A fost taxat clientul incorect din greșeală? 

Nimeni nu e surprins când aude de tipul acesta de greșeli. Totuși, ele nu sunt amuzante nici pentru personalul tău, iar pentru clienți nici atât. La o adică, niciun client nu vrea să aibă parte de o experiență culinară cu o notă de plată amară la propriu. 

În această postare, vom explora o tehnologie care poate ajuta restaurantul tău să evite situația în care clientul să plece cu fața încruntată din pricina unei experiențe culinare nereușite. Dacă vrei să afli mai multe despre tehnologia Comanda la masă și despre modul în care aceasta poate servi echipei și clienților restaurantului tău, continuă să citești. 

Ce este tehnologia comanda la masă?

Tehnologia comanda la masă este o modalitate eficientă prin care îți poți gestiona ușor comenzile. Clienții scanează un cod QR la masă, fiind direcționați spre un meniu digital, interactiv unde pot plasa o comandă mâncare și plăti în avans. Pe tot parcursul șederii în local, clienții pot plasa comenzi în continuare și pot alege dacă vor să încheie nota de plată imediat ce au plasat comanda sau la final.

Prin urmare, comanda la masă, după cum îi sugerează și numele, permite clienților să își plaseze comenzile și să achite nota de plată de pe telefonul lor, fără a mai fi nevoiți să aștepte venirea ospătarului.  

Această tehnologie poate face o mică mare diferență în restaurantul tău prin beneficiile pe care le pune la dispoziție atât angajaților tăi, cât și clienților. Dar hai mai bine să luăm pe rând câteva avantaje majore ale tehnologiei comanda la masă. 

Beneficii „comanda la masă” pentru restaurant

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă restaurantele în momentul actual este lipsa de personal. De fapt, într-un studiu recent s-a constatat că „51% dintre proprietarii de restaurante susțin că angajarea, formarea și retenția personalului este cea mai mare provocare cu care se confruntă”.

Tehnologia comanda la masă ajută la diminuarea consecințelor lipsei de personal. Conform aceluiași studiu menționat anterior, „95% dintre proprietarii de restaurante susțin că utilizarea tehnologiei, cum e și comanda la masă, îmbunătățește eficiența generală a restaurantelor”.

1. Colectarea datelor

Este deosebit de important să se colecteze date despre clienți. A avea acces la cât mai multe informații despre aceștia este esențial, întrucât poți converti mult mai ușori clienții într-unii fideli. Cu cât știi mai multe despre clienții tăi, cu atât ești mai în măsură să țintești clienții doriți prin diferite campanii, oferte sau chiar reclame. 

Datele clienților includ informații precum frecvența vizitelor, zilele de naștere, mâncărurile și băuturile preferate, iar acest lucru simplifică enorm de mult procesul de personalizare a campaniilor de marketing. 

Colectarea datelor

Un serviciu de comandă la masă necesită crearea unui cont de către clienți, ceea ce oferă restaurantelor o idee despre comportamentul clientului prin informațiile pe care acesta le furnizează, cum ar fi metodele de plată preferate și opțiunile alimentare.

2. Creșterea veniturilor prin comanda la masă

Sentimentul că sunt în control, precum și experiențele anterioare excelente de care au avut parte, îți vor aduce clienții înapoi, ceea ce va contribui la creșterea numărului de comenzi per client. 

Viteza tehnologiei comanda la masă, precum și eficiența acesteia sporește rulajul la masă. Astfel, poți gestiona un volum de comenzi mai mare cu ajutorului sistemului comanda la masă. În plus, s-a constatat că clienții cheltuiesc cu 5% mai mult atunci când utilizează tehnologia comanda la masă. De ce? 

În primul rând, vizual, designul meniului este mai atractiv și interactiv, ceea îi determină pe clienți să cumpere mai mult. Pe de altă parte, prin această tehnologie te poți folosi de metodele de cross-selling și upselling. Să zicem că un client își dorește un burger. Sistemul îi poate recomanda și diferite sortimente de garnituri, băuturi și deserturi. Dacă imaginile sunt alese cu grijă și sunt apetisante, clientul se va lăsa convins și va comanda mai mult decât își propusese inițial. 

Nu în ultimul rând, prin tehnologia comanda la masă economisești o mulțime de bani prin faptul că nu mai este nevoie să imprimi meniurile. Ba mai mult, poți face orice modificări sau actualizări ale meniului la discreție fără a mai fi nevoie să retipărești nimic.

Comanda la masă - venituri

3. Stimulează loialitatea clienților prin comanda la masă

O bază de clienți loiali reprezintă celula nucleu a oricărui restaurant, iar clienții mulțumiți devin rapid clienți fideli. Experiența plăcută a clienților fideli contribuie la notorietatea brandului restaurantului tău. 

Tehnologia comanda la masă oferă, de asemenea, o experiență mai rapidă utilizatorului. Odată ce clientul a terminat de mâncat, poate plăti prin intermediul aplicației, dacă optează pentru opțiunea de plată cu cardul, și poate pleca imediat. 
În plus, prin această metodă ai posibilitatea să-ți recompensezi clienții, oferindu-le puncte de fidelitate care pot fi folosite ulterior în restaurantul tău, mai ales că 76% dintre clienți susțin că programele de fidelizare le consolidează relația cu mărcile. Fără îndoială, prin comanda la masă îmbunătățești experiența clienților tăi, construind relații mai puternice și loiale.

Beneficii „comanda la masă” pentru clienți 

1. O mai bună securitate a plăților

Un avantaj major pentru clienții care aleg să achite nota la masă este că nu trebuie să dea detaliile cardului nimănui altcuiva. Acest lucru elimină riscul ca un angajat nemulțumit să fure datele cardului, pentru că s-a mai întâmplat. Există o vorbă care spune că nimic nou nu e sub soare. Astfel, prin comanda la masă clienții și restaurantul operează în siguranță. 

Comanda la masa - securitate

2. Operare eficientă pentru clienții cu nevoie dietetice specifice

Clienții cu restricții dietetice pot folosi tehnologia comanda la masă în favoarea lor. Aceasta le permite cu ușurință să lase o notă informativă la finalul comenzii, care să avertizeze personalul bucătăriei cu privire la o alergie sau intoleranță alimentară. În felul acesta, nu mai sunt nevoiți să dea explicații chelnerului și să se asigure că acesta nu a uitat să transmită ceea ce trebuia celor din bucătărie. 

Atunci când întregul proces de comandă este optim, clienții devin mulțumiți. Iar cei mai buni clienții sunt, evident, clienții mulțumiți, deoarece ei aleg să ia din nou masa la restaurantul tău și ajung să-l recomande și altora. 

De fapt, 43% dintre clienți sunt dispuși să lase o recenzie după o experiență pozitivă la restaurant. De aceea, este esențial să faci tot ce îți stă în putință pentru a crea o experiență culinară unică și delicioasă.

3. Comanda plasată rapid și ușor

Comanda la masă este concepută astfel încât chiar și clienții care utilizează sistemul pentru prima dată și nu se știu prea bine cu tehnologia să poată plasa comenzi rapid și ușor. Pur și simplu trebuie doar să scaneze un cod QR, să comande, să plătească și să se bucure de un timp de calitate. 

De asemenea, atunci când un client ajunge la un restaurant cam are în minte un interval de timp. Unii trebuie să se asigure că iau masa în maxim o oră, în timp ce alții au timp din belșug. Astfel, comanda la masă permite clienților să comande în ritmul lor și să achite imediat ce vor să părăsească restaurantul.

Pe scurt

Alături de TapTasty poți oferi clienților tău o experiență nemaipomenită, fără întreruperi sau probleme, prin tehnologia comanda la masă. Folosindu-se de propriile dispozitive, clienții scanează codul QR și răsfoiesc meniul în voie. Odată ce comenzile sunt plasate și plătite, acestea sunt trimise către sistemul POS al restaurantului care comunică cu toate celelalte dispozitive. 

Am evidențiat 3 motive principale atât pentru restaurantul tău, cât și pentru clienți de ce ar trebui să implementezi un sistem de comanda la masă. Este mai important ca niciodată să operezi eficient într-o lume imprevizibilă și care întotdeauna vine cu noi provocări, cum ar fi lipsa de personal.

Tehnologia va continua tot mai mult să fie o parte integrantă din viețile noastre, iar restaurantul tău trebuie să nu rămână în urmă în niciun fel.

Începe cu TapTasty

Dorești să ai și tu parte de aceste beneficii în restaurantul tău? TapTasty te poate ajuta! Contactați-ne pentru a afla mai multe despre tehnologia noastră Comanda la masă și despre cum te putem ajuta să oferi clienților tăi cea mai bună experiență culinară posibilă prin noi modalități de preluare și gestionare comenzi.

Categories
Restaurante RO

Ce Faci Dacă Nu Ai Ales Locația Restaurantului Bine?

Care este cea mai bună locație pentru restaurantul tău? În jurul acestui subiect pivotează o grămadă de sugestii. Bineînțeles, zonele centrale sunt vânate întotdeauna, mai ales datorită faptului că locația restaurantului joacă un rol crucial în succesul sau eșecul afacerii. Am îndrăzni să spunem că vânzările unui restaurant în centrul orașului nu se pot compara cu cele ale unui restaurant care se află într-o zonă uitată de lume. Așadar, ținând cont de premisa de mai sus, zonele necentrale sunt categoric de evitat. Și totuși ce faci dacă nu ai ales locația restaurantului bine?

În acest blog vei descoperi răspunsul la întrebarea de mai sus și modalități practice de a-ți crește vânzările în ciuda unei locații nepotrivite.

După ce îți dai seama că locația restaurantului este nepotrivită?

Deși este de dorit ca triada – locație, mâncare, serviciu – să se îmbine perfect, deseori acest lucru nu se întâmplă. Pentru a ști ce măsuri trebuie luate, deoarece nu e totuna ca locația să fie problema sau mâncarea, de exemplu, este important să subliniem la ce se rezumă o locație nepotrivită. 

  1. Vizibilitate scăzută. Dacă restaurantul tău se află în spatele unui clădiri sau a unei hypermarket, de exemplu, acest lucru poate îngreuna găsirea restaurantului, făcând din locul respectiv o locație cu totul nepotrivită. 
  2. Accesibilitate slabă. Lipsa locului de parcare sau lipsa unui lift dacă restaurantul este situat la un anumit etaj poate fi o reală problemă.
  3. Zonă izolată. Zonele cu trafic pietonal redus, cum ar fi zonele rezidențiale, sunt locații nepotrivite pentru un restaurant.  
  4. Public targetat incorect. Chiar dacă ai ales o zonă care îndeplinește criteriile unei locații bune și nu ai targetat corect publicul, atunci restaurantul poate fi sortit eșecului. De exemplu, dacă un restaurant de lux, tip fine dining, este situat într-o zonă axată pe studenți, acesta va înregistra cel mai probabil pierderi uriașe și se va închide în cele din urmă. 

Ce faci dacă nu ai ales locația restaurantului bine?

Pentru orice problemă există soluție. Dacă restaurantul tău nu are cea mai bună locație, există câteva metode prin care îți poți crește vânzările. Până la urmă, cel mai important lucru este ca vânzările să meargă ca pe roate.

1. Explorează opțiunile de livrare la domiciliu

Ei bine, chiar dacă locația restaurantului nu este tocmai cea mai bună, opțiunile de livrare la domiciliu sunt salvatoare. În plus, 70% dintre clienți preferă să comande mâncarea online, despre ce vorbim! 

Opțiunile de livrare la domiciliu trebuie să fie diverse. Cu un sistem de comenzi online TapTasty pentru restaurante poți să profiți la maximum și să oferi clienților tăi 4 metode de plasare comandă: livrare la domiciliu, mănâncă în locație, ridicare comandă, să ne întâlnim la jumătatea drumului. 
Fiecare metodă vine cu beneficiile ei, toate fiind extrem de practice, întrucât comenzile se pot plasa rapid prin intermediul unei aplicații mobile pentru restaurante. De asemenea, un studiu realizat recent a constatat că restaurantele care utilizează serviciul de comandă online și-au crescut vânzările cu o medie de 30%. De fapt, unul din cinci și-a dublat veniturile prin opțiunile de livrare la domiciliu.

2. Opțiunea „Să ne întâlnim la jumătatea drumului”

Opțiunea „Să ne întâlnim la jumătatea drumului” permite clientului și livratorului să se întâlnească la jumătatea distanței dintre local și client, pentru preluarea comenzii. 

„Să ne întâlnim la jumătatea drumului” este o metodă de livrare flexibilă și 99% dintre consumatori o preferă, iar dacă locația restaurantului tău nu este accesibilă sau vizibilă, cu atât mai mult! 

De exemplu, dacă restaurantul tău are parcare, atunci ai posibilitatea să livrezi direct acolo. Clientul trebuie doar să-și introducă numărul mașinii, să plaseze o comandă, să aleagă punctul de întâlnire, iar comanda sa va fi adusă direct la mașină. De asemenea, denumirea opțiunii poate fi schimbată. Pizzeria Due Fratelli a numit-o Due Driver. 

Cu „Să ne întâlnim la jumătatea drumului” poți opta pentru mai multe puncte de întâlnire, iar taxele de livrare pot fi mai mici. În felul acesta, îți poți crește vânzările, profitând de traseele clienților tăi. Altfel spus, în timp ce clientul se îndreaptă spre casă, se poate opri într-un punct de întâlnire pentru a-și ridica comanda.

3. Stabilește o strategie de marketing

Nimeni nu poate nega avantajele marketingului. Dacă strategia ta de marketing este bine pusă la punct, atunci clienții vor începe să afle despre restaurantul tău și vor începe să opteze pentru el, indiferent de cât de proastă e locația restaurantului. 

  • Marketingul pe o zonă bine stabilită face minuni. Împărțirea de pliante pe o rază de 1-2 km contribuie decisiv la notorietatea brandului. Este important ca pliantele să conțină imagini cu locația ta pentru ca oamenii să o vizualizeze și să știe unde te pot găsi.  
  • Utilizează indicatoare. Dacă locația nu este vizibilă, atunci indicatoarele și panourile publicitare sunt o alternativă bună prin care îi poți direcționa pe clienți spre tine. 
  • Oferă reduceri și creează campanii. Reducerile și campaniile sunt o modalitate grozavă prin care îți pot atrage clienți. Prin aplicația mobilă personalizată TapTasty ai acces la o suită întreagă de instrumente de marketing, inclusiv la programe de fidelizare. 
  • Prezență în online. Este cât se poate de important să fii activ pe rețele de socializare. Dacă vrei să afli mai multe despre strategii de marketing digital pentru restaurante, click aici 

De ce să ții cont când deschizi locația restaurantului?

  1. Publicul țintă. Atunci când alegi locația pentru restaurant trebuie să ții cont neapărat de publicul țintă. Trebuie să-ți pui întrebarea – oare pot ajunge la clientul meu ideal în spațiul pe care l-am ales? De exemplu, un restaurant fast-food ar fi bine să fie poziționat într-o zonă în care sunt mulți studenți și elevi. Într-un cartier rezidențial o pizzerie ar merge bine.
  2. Ia în considerare traficul pietonal și auto. Pentru a atrage cât mai mulți clienți, este important ca locația restaurantului să fie într-o zonă cu trafic intens. 
  3. Verifică legea privind obținerea certificatului de urbanism. Degeaba vrei să-ți deschizi un restaurant dacă nu poți obține certificatul de urbanism. Trebuie să te informezi bine despre detaliile referitoare la regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente
  4. Vizibilitatea. Un aspect esențial este vizibilitatea. Clienții potențiali ar trebui să poată observa ușor locația restaurantului.
  5. Accesibilitatea. Este deosebit de important ca clienții să poată ajunge ușor la restaurantul tău, inclusiv pe jos. Totodată, dacă restaurantul tău este plasat într-o zonă în care se poate ajunge doar cu mașina, asigură-te că există loc de parcare. 
  6. Afacerile complementare. Deși concurența directă este de evitat, unele locuri din apropiere te pot ajuta, aducându-ți clienți. De exemplu, un smoothie bar lână o sală de sport nu e o idee tocmai rea. Cei care merg la sală pot să-și cumpere înainte sau după o băutură. O cafenea lângă o bibliotecă universitară este din nou o idee bună, mai ales că majoritatea studenților sunt consumatori de cafea.
  7. Studiază cifra de afaceri a zonei respective. Mai toată lumea cunoaște acea zonă din orașul lor în care noi afaceri apar ca ciupercile după ploaie, deși multe dintre ele se închid la scurt timp. Deși locațiile par să fie geniale, există un motiv pentru care atât de multe afaceri eșuează. Dacă te gândești să deschizi un restaurant într-o zonă cu care nu ești familiarizat, fă-ți timp pentru niște cercetări și analize în detaliu. Monitorizează zona pentru o perioadă de câteva luni pentru a-ți putea da seama de cifra de afaceri. Totodată, întreabă localnicii sau alți proprietari de afaceri despre zonă înainte de a te angrena într-o acțiune de deschidere a unui restaurant.

Pe scurt

Sperăm ca metodele de mai sus să te ajute să faci față concurenței, în ciuda faptului că nu ai ales cea mai bună locație pentru restaurantul tău. Este important să profiți de comenzile plasate online prin aplicația mobilă și să le încurajezi. Dacă serviciile sunt calitative, iar preparatele delicioase, clienții vor veni la tine și dacă ești la capătul orașului. 
Nu proasta locație decide dacă restaurantul tău se închide, ci serviciile și modul în care te raportezi la clienți. Exploatează la maxim serviciile de livrare și nu uita că în cazul în care localul tău nu are propria flotă de mașini, serviciul TapTasty permite integrarea cu servicii de livrare la domiciliu. Mult succes!

Categories
Restaurante RO

Cum să-ți Recunoști ca Restaurant Clienții Fideli?

Orice fondator priceput își dă seama de calitățile unui bun CTO, CFO, Social Media Manager și așa mai departe. Cu toate acestea, deseori îi este mult mai greu să-și identifice clienții fideli

Este de la sine înțeles că fiecare afacere are parte de diferite profiluri de clienți. În industria alimentară, fidelitatea clienților joacă un rol esențial, asigurând bunul mers al restaurantului care contribuie la creșterea vânzărilor.

Ce este loialitatea clienților?

Dicționarul Limbii Române leagă loialitatea de sinceritate și cinste.

clienții fideli

Prin urmare, loialitatea clienților descrie o relație emoțională continuă între client și restaurant, care se manifestă prin cât de dispus este un client să se angajeze în a cumpăra în mod frecvent de la tine și nu de la concurenți. Loialitatea este rezultatul unei experiențe pozitive pe care clientul a avut-o cu restaurantul tău. 

Cum să-ți recunoști ca restaurant clienții fideli?

  • Achiziția repetată este unul dintre cei mai simpli indicatori de loialitate al clienților. Clienții care cumpără în mod repetat de la tine au șanse mari de a fi clienții tăi fideli. 
  • Clienții fideli au o frecvență (numărul de vizite în restaurantul tău) și un volum (valoarea tranzacției) crescut de cumpărare. S-ar prea putea ca la început să opteze pentru un singur preparat, dar cu timpul vor ajunge să încerce și celelalte preparate.
  • Clienții fideli au încredere în calitatea serviciilor tale, iar prețul nu mai este un factor decisiv.  
  • Recomandarea este procesul prin care un client loial prezintă restaurantul tău și apropiaților. Un client loial își va împărtăși experiența plăcută avută la restaurantul tău fie prietenilor, familiei, fie pe social media și așa mai departe. 
  • Clienții fideli nu sunt ușor de distrași chiar și atunci când alte restaurante oferă promoții mai mari. Ei continuă să te aleagă pe tine, fiind mulțumiți de serviciile pe care restaurantul tău le prestează.
  • Clienții fideli au încredere în calitatea serviciilor și preparatelor tale.
  • Clienții fideli nu doar cumpără și atât. Ei sunt implicați în programul tău de fidelitate, participă în mod activ la campaniile în curs și interacționează cu restaurantul tău prin diferite canale.

Prin urmare, spre deosebire de clienții obișnuiți, clienții fideli cumpără în proporție de 90% de la tine și nu sunt dispuși să-și schimbe preferințele după cum bate vântul. De exemplu, dacă se deschide un nou restaurant cu produse similare restaurantului tău, este posibil ca aceștia să meargă și să încerce de curiozitate preparatele restaurantului respectiv, dar, în cele din urmă, ei vor rămâne clienții fideli ai restaurantului tău.

De ce sunt importanți clienții fideli? 

  • Clienții fideli cheltuiesc mai mult decât ceilalți clienți. Valoarea medie a comenzii acestora este mult mai mare.
  • Clienții fideli produc rate de conversie mai mari. Clienții fideli au rate de conversie mult mai mari decât cei noi. Rata medie de conversie a unui client fideli este de 60% până la 70%, în timp ce cea a unuia nou este de 5% până la 20%. 
  • Crește profiturile. Pentru a beneficia de profituri mai bine, trebuie să stimulezi loialitatea clienților. Profiturile restaurantului pot crește cu 25% până la 95% atunci când ratele de retenție a clienților cresc cu doar 5%. 
  • Păstrarea unui client existent este mai ieftină decât achiziționarea unuia nou. Este mai rentabil să păstrezi un client existent decât să achiziționezi unul nou. Studiile arată că achiziționarea unui client nou este de 5 ori mai scumpă decât păstrarea unuia fidel. 
  • Loialitatea clienților ajută la o planificare eficientă. Loialitatea clienților ajută la planificarea financiară, întrucât echipele de marketing pot identifica clienții fideli pe care se pot baza, iar astfel este mult mai ușor să se ia decizii anticipative pe baza bugetului lor. 
  • Clienții fideli cumpără regulat. Ținând cont de experiența bună pe care au avut-o cu restaurantul tău, clienții fideli revin. Mai mult, probabilitatea lor de a face achiziții viitoare crește pe măsură ce fac mai multe tranzacții. 

Ce să faci cu clienții fideli?

  • Înrolează-ți clienții fideli într-un program de loialitate
  • Prioritizează-ți clienții fideli.
  • Îmbunătățește experiența clienților prin introducerea unui nivel Premium. 
  • Segmentează-ți clienții. 
  • Rămâi mereu aproape de clienții tăi prin notificările push sau e-mailuri.
  • Optimizează programul de recomandare al restaurantului.
  • Încurajează-ți clienții să ofere feedback și să acționeze în baza acestuia.

Cum se măsoară loialitatea clienților? 

  • Valoarea ciclului de colaborare al clientului cu restaurantul tău. Aceasta se referă la suma totală de bani pe care consumatorii o cheltuiesc pentru o anumită marcă, de la prima lor achiziție până la cea mai recentă. Creșterea valorii ciclului de colaborare al clientului cu restaurantul tău este un bun indicator al loialității. Pentru a crește valoarea ciclului de colaborare, trebuie dezvoltată o relație cu clientul prin diferite strategii de vânzare, cum ar fi cea cross-selling. 
  • Fluctuația clienților. Pentru a obține rata de dezabonare a utilizatorilor, împarte numărul de clienți dezabonați la numărul de clienți avuți la început. Procentul te poate ajuta să înțelegi numărul de clienți pierduți lunar sau trimestrial.
  • Recomandări. Dacă derulezi un program de recomandare, poți urmări numărul de clienți noi care se înregistrează pe baza recomandărilor. Prin măsurarea recomandărilor, un restaurant poate urmări nu doar noile conversii, ci și clienții care sunt suficienți de mulțumi pentru a împărtăși și altora despre experiența lor cu restaurantul tău. 
  • Scorul net de promovare. Acesta estimează intenția unui client de a spus și altora despre restaurantul tău. Deși această măsurătoare nu ilustrează restaurantului dacă clientul recomandă preparatele sau serviciile, aceasta te ajută să afli rata generală de loialitate a clienților tăi.

Exemple de fidelizare a clienților

O modalitate excelentă de a-i face pe clienți să revină este printr-un program de fidelitate. Majoritatea programelor de fidelitate folosesc un sistem de puncte, adică clienții acumulează puncte de fidelitate de fiecare dată când cumpără de la restaurantul tău. Aceste puncte pot fi folosite ulterior pentru achiziționarea altor preparate. 

De asemenea, campaniile și ofertele sunt instrumente prin care îți poți fideliza clienții. Să zicem că ai un client care și-a făcut cont în aplicația ta, dar nu a comandat niciodată. Prin aplicația mobilă TapTasty poți să faci o campanie prin care să țintești această categorie de clienți și să le oferi o reducere, puncte de fidelitate duble dacă plasează o comandă sau un desert gratuit, de exemplu. 

Să aruncăm o privire la niște idei de campanii:

1. Pizzeria Restaurant La Cuptor a oferit 10% reducere la orice comandă plasată într-un interval de timp stabilit prin aplicația lor mobilă personalizată. Clienții au primit o notificare push sau un email prin care au fost anunțați de campania aflată în desfășurare.

Pizzeria Restaurant La Cuptor

2. Restaurantul Slavia a pus în joc o reducere de 25% la 5 comenzi. Nu la voia întâmplării au ales să ofere o reducere la mai mult de 3 comenzi. În esență, comandând de 5 ori, clientul se familiarizează cu restaurantul și meniul acestuia, ajung încet-încet să devină un client fidel. 

Restaurantul Slavia

3. Restaurantul Cinaș a oferit 15% reducere la orice comandă și puncte de fidelitate care pot fi folosite ulterior. Restaurantul Cinaș a mizat atât pe reducere, cât și pe puncte de fidelitate la clienții care comandă prin aplicație. Primind puncte de fidelitate, clientul va fi determinat să mai plaseze o comandă pentru a-și folosi punctele. 

Restaurantul Cinaș

Pe scurt

Dacă atragerea clienților este una dintre cele mai grele părți când vine vorba de o afacere, păstrarea acestora cu atât mai mult. Oferirea unor servicii calitative pentru clienți este importantă, dar nu suficientă. 

Chiar dacă loialitatea clienților este rezultatul unei experiențe satisfăcătoare consistente, clienții fideli rămân de obicei loiali unui restaurant datorită legăturii emoționale pe care o creează cu acesta. Spre deosebire de clienții pentru care sunt folosite strategii de retenție, clienții fideli nu păsăresc restaurantul din cauza unei experiențe neplăcute. Cu toate acestea, de multe ori strategiile de retenție a clienților conduc la clienți fideli. 

Prin urmare, ca restaurant este vital să îți recunoști clienții fideli și nu doar să prestezi servicii calitative, ci și să stabilești o conexiune emoțională cu aceștia. Fiind orientat către client, vei reuși să generezi profitul dorit.

Categories
Restaurante RO

Măsuri de Securitate pentru Restaurante

În calitate de proprietar sau manager de restaurant este important să câștigi încrederea clienților tăi. Și cum să o faci dacă nu prin oferirea unor servicii ca la carte și prin aplicarea unor măsuri de securitate, care garantează că experiența clientului este cât mai liniștită și plăcută posibil. 

Pentru a înțelege pe deplin importanța securității, să ne imaginăm că luăm masa la un restaurant și totul decurge bine până când vrei să-ți iei telefonul din geanta pusă pe spatele scaunului, dar nu mai este. A dispărut! Mergi să raportezi telefonul lipsă, dar personalul restaurantului îți arată un afiș pe care scrie: „Vă rugăm să aveți grijă de lucrurile dumneavoastră. Nu putem fi trași la răspundere pentru niciun furt, pierderi sau daune.” Cum te-ai simți să vezi că restaurantul nu face nimic în privința furtului, ci mai degrabă te condamnă că nu ai fost suficient de atent cu propriile-ți lucruri. Ai mai lua masa vreodată acolo? Te asigur că nu! 

Multe restaurante fac greșeala să nu ofere o importanță majoră măsurilor de securitate, în ciuda faptului că siguranța angajaților și clienților restaurantului sunt în responsabilitatea lor și ar trebui să fie o prioritate. Până la urmă, protejarea mesenilor face parte din experiența plăcută care ar trebui să fie oferită. 

În acest blog vei descoperi 3 măsuri de securitate pentru restaurantul tău, pentru a evita o operare în situații limită. 

De ce este securitatea restaurantului importantă? 

Pentru a putea crea o atmosferă cât mai sigură pentru clienți și angajați este absolut necesară investiția în măsuri de securitate. Acestea descurajează furtul și alte potențiale infracțiuni atât în timpul programului de lucru, cât și în afara acestuia. Cu cât măsurile de securitate sunt mai profesionale, cu atât clienții se vor simți mai în largul lor și vor veni să ia masa în restaurantul tău. 

Chiar și măsurile simple de securitate, cum ar fi instalarea unei alarme sau a unui iluminat mai bun, pot contribui mult în descurajarea oricărui tip de infracțiune. De investiția în camere video nici să nu mai pomenim. Oricare ar fi bugetul și preferințele tale, asigurarea securității restaurantului este o investiție ce va da roade pe termen lung.

3 Măsuri de securitate pentru restaurantul tău 

1. Investește în tehnologie

Două tehnologii sunt recomandate de către specialiști în protejarea activelor și profiturilor: un sistem POS avansat și un sistem de camere de securitate. Totodată, un sistem POS care se integrează cu sistemul de camere este ideal, însă costul acestuia poate fi prea ridicat.

Sistem POS pentru restaurante

Sistemul POS poate controla pierderile urmărind vânzările, stocurile și orele de lucru ale angajaților. De asemenea, dacă ai o aplicație mobilă pentru restaurante cum este cea oferită de TapTasty, aceasta poate fi integrată cu sistemul tău POS. Cele două îți asigură plus valoare în procesul de vânzări.

Măsuri de securitate
  • Urmărirea vânzărilor: Majoritatea proprietarilor de afaceri raportează o creștere vizibilă a vânzărilor și o precizie îmbunătățită a inventarului după achiziționarea unui sistem POS. În plus, se poate rula cu ușurință rapoarte personalizate de vânzări și de inventar pentru a identifica tendințele de vânzări, orele aglomerate, zilele cu vânzări ridicate și așa mai departe. Unele sisteme oferă chiar rapoarte care semnalează potențiale probleme de fraudă, cum ar fi un exces de rutină de vânzări anulate.
  • Urmărirea inventarului: Un inventar precis nu te ajută doar la pregătirea și comandarea alimentelor, ci și la detectarea furtului angajaților. Mulți proprietari de restaurante încă urmăresc inventarul prin alte mijloace, procesul fiind rareori exact. Un sistem POS bun, pe de altă parte, poate urmări inventarul de alimente după ingrediente și rețetă; ia în considerare risipa, pierderea și deteriorarea; și gestionează informațiile despre furnizor, datele de livrare și comenzile în vrac sau de catering.

Sisteme de camere de securitate

Camerele de securitate nu numai că descurajează furtul, dar ajută în mod substanțial cu potențiale probleme de hărțuire, precum și probleme de instruire sau de performanță. Sistemele moderne de camere includ funcții și instrumente inovatoare, iar filmările video clare pot fi vizualizate direct de pe smartphone.

Iată câteva moduri de a folosi camerele de securitate în avantajul tău:

  • Supravegherea locațiilor critice din restaurantul tău: plasează camerele la toate intrările și ieșirile, peste casele de marcat, în sala de mese, în bar și oriunde depozitezi un inventar scump. Desigur, nu poți instala camere în băi sau în vestiare, dar oriunde altundeva este permis.

Măsuri de securitate avansate

Iată câteva opțiuni de securitate avansate pe care le poți implementa pentru a-ți menține restaurantul și angajații în siguranță.

  • Biometrie: această tehnologie este din ce în ce mai accesibilă. Unele sisteme POS folosesc informații biometrice, de obicei o amprentă sau o amprentă digitală, pentru a acorda acces sau autentificare. În loc să folosească un PIN sau o parolă care poate fi partajată, identificarea biometrică monitorizează persoanele care se conectează la sistemul POS și accesează sertarul de numerar. Poate fi folosit și pentru autentificarea angajaților.
  • Captură de imagine a angajaților la intrare: multe sisteme POS și sisteme de control captează imagini ale angajaților în timp ce intră și ies. Acest lucru îți permite să știi cine a lucrat și când a lucrat.
  • Monitoare pentru congelator și frigider: Depozitarea alimentelor perisabile la o temperatură adecvată scade riscul alterării și pierderile de stoc. Sistemele de monitorizare a temperaturii instalate te pot avertiza prin e-mail, mesaj text sau apel telefonic dacă echipamentul se defectează.

Chiar și prin tactici de securitate simple și accesibile îți poți proteja angajații și clienții. Majoritatea proprietarilor de restaurante observă un profit și o rentabilitate crescută a investiției odată ce iau câteva măsuri de securitate. Fără îndoială că implementarea practicilor de securitate crește marja de profit.

2. Investește în sisteme de iluminat

Atunci când este vreme bună, clienții preferă să ia masa afară. Terasa este un loc expus și implicit o zonă mai vulnerabilă. De aceea, o bună strategie este instalarea unor lumini puternice, astfel încât întreaga zonă exterioară să fie bine iluminată și să se poată urmări cu atenție tot ceea ce se întâmplă. 

  • Lumina LED este de preferat deoarece oferă o lumină puternică. Angajații și clienții nu ar trebui să iasă din restaurant și în jur să fie totul beznă. 
  • Lasă ca luminile de afară să fie aprinse și pe timp de noapte. Păstrează copacii și tufișurile tăiate, astfel încât să nu blocheze luminile exterioare.

Dacă restaurantul se află într-o zonă mai riscantă, trebuie să te asiguri că transmiți clienților că trebuie să aibă grijă de lucrurile lor și să nu atârne genți sau pungi pe spătarul scaunelor și așa mai departe.

3. Adoptă plata cu cardul și oferă protecție împotriva fraudei

Escrocheriile cu cardurile de credit și problemele de fraudă sunt încă comune, în ciuda progreselor tehnologice. Conform noilor legi privind răspunderea, comercianții pot fi trași la răspundere dacă securitatea lor nu este la zi, așa că verificarea prealabilă este esențială.

Deși este de dorit să consulți un specialist în securitate pentru asistență suplimentară, iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a spori nivelul de securitate:

  • Folosește un sistem POS de top cu procesare sigură a cardurilor de credit.
  • Actualizează cititoarele de carduri la cititoare de carduri cu cip și PIN EMV.
  • Blochează accesul la Wi-Fi și instalează un firewall puternic.
  • Limitează cine procesează tranzacțiile cu cardul de credit și debit.
  • Consultă un specialist despre cum poți deveni și rămâne conform PCI (Industria Plăților cu Cardul).
  • Nu stoca niciodată informațiile cardului de credit ale clienților.
  • Utilizează parole puternice și schimbă-le regulat.
  • Utilizează un software antivirus de afaceri.
Măsuri de securitate

Hint: O metodă novatoare prin care poți gestiona eficient preluarea comenzilor, dar și achitarea lor de către clienți este comanda la masă. Prin aceasta, îi oferi clientului nu doar flexibilitatea de care are nevoie, ci și o siguranță sporită din toate punctele de vedere. Eroarea de comandă se reduce la minim prin faptul că clientul trebuie doar să scaneze un cod QR, să acceseze meniul digital al restaurantului și să plaseze comanda direct de la masă. La final, el are posibilitatea să achite prin telefon.

Plățile contactless sunt mai sigure decât cardurile fizice întrucât tehnologia de criptare este mai avansată. În plus, cardurile EMV sunt mai puțin vulnerabile la frauda prin falsificare decât cardurile cu bandă magnetică. Standardul EMV evoluează continuu pentru a include noi mecanisme de apărare a securității, cum ar fi autentificarea dinamică a datelor (DDA).

Pe scurt

Am evidențiat câteva măsuri de securitate pentru restaurante care contribuie la crearea unei experiențe de neegalat pentru client. Siguranța este un aspect esențial, iar un sistem de securitate bine pus la punct oferă beneficii uriașe pentru orice tip de afacere.

Unul dintre beneficiile evidente ale unui sistem de securitate pentru restaurante, de exemplu, este că protejează bunurile. Cu toate acestea, există bunuri de protejat dincolo de banii, echipamentele și proviziile alimentare. 

Implementarea unor măsuri de securitate va ajuta la asigurarea siguranței personalului și angajaților tăi. Prin apăsarea unui buton, poți trimite imediat o alertă și poți primi un răspuns prompt din partea personalului de intervenție în caz de urgență, dacă are loc un incident.

În orice caz, fiecare restaurant ar trebui să ia măsurile de prevenție necesare pentru a fi pregătit corespunzător penru orice situație s-ar ivi.