Categories
Restaurante RO

Regulile Nescrise ale Unui Serviciu Clienți Bun

Un serviciu clienți este o parte integrantă a oricărui restaurant. Nu contează cât de impresionat este decorul restaurantului tău sau cât de delicioasă este mâncarea, dacă serviciul nu satisface sau nu depășește așteptările clienților, există o mare posibilitate ca aceștia să nu se mai întoarcă. Serviciul clienți acoperă multe părți diferite ale operațiunilor zilnice ale unui restaurant, depășind cu mult personalul care servește.

În acest articol, vom trece prin câteva reguli nescrise, dar esențiale ale unui serviciu clienți ca la carte.

1. Clientul are întotdeauna dreptate

Orice afacere de tipul B2C se bazează pe această regulă de aur. Evident, există numeroase situații când clientul greșește, însă nu-i spune niciodată, dar niciodată acest lucru. Fii înțelegător și empatic și fă-ți timp să îi asculți plângerea sau sugestia. 

Problemele vor apărea în mod inevitabil chiar și la cele mai renumite restaurante – modul în care le gestionezi va determina dacă clientul se va întoarce sau va merge în altă parte. 

Pentru a te asigura că ești mereu la curent cu opiniile, sugestiile și nemulțumirile clienților, utilizează cu încredere sistemul TapTasty. Acesta oferă clienților tăi posibilitatea de a lăsa un feedback rapid direct de pe aplicația mobilă a restaurantului tău sau de pe modulul de comenzi online.

În felul acesta, poți gestiona eficient toate feedbackurile primite și poți răspunde rapid la observațiile sau aprecierile clienților.

2. Un serviciu excelent pentru clienți implică întregul personal

serviciu clienți

Atunci când clientul merge să ia masa într-un restaurant, se izbește strict de ceea ce vede. Mai exact, de modul în care e aranjat restaurantul, de ospătari, casieri. Numai că la experiența lui contribuie întregul personal, de la echipa din bucătărie până la cei care se ocupă de întreținere și curățenie.

Este vital ca toaletele să fie curate, mâncarea bună și calitativă, atmosfera prietenoasă și primitoare. Acestea sunt componentele unui serviciu excelent pentru clienți, în care fiecare angajat își îndeplinește cu brio sarcinile și îndatoririle.

3. Nu suprarezerva mesele

Dacă restaurantul tău acceptă rezervări, ai grijă cum le programezi. Nimic nu va supăra mai mult un client decât să apară pentru o rezervare la ora 18:00 și să i se spună că va trebui să mai aștepte încă 30 de minute.

Rezervările la restaurant, atunci când sunt făcute corect, îți permit să repartizezi locurile și să ții bucătăria departe de probleme. Atunci când sunt făcute prost, rezervările pot duce la umplerea prea rapidă a sălii de mese pentru bucătărie și nu lasă loc pentru cei care vin fără rezervare.

Un sistem de rezervare online TapTasty îți permite să simplifici întregul proces de rezervare pentru clienți. Totodată, gestionarea rezervărilor se face mult mai ușor din panoul de control online. În momentul în care clientul a făcut o rezervare prin modulul de comenzi online sau prin intermediul aplicației mobile pentru restaurante, aceasta intră automat în panoul de control, iar sistemul te notifică print-un semnal audio.

4. Înțelege cum funcționează

Un bun indicator al satisfacției clienților este bacșișul pe care aceștia îl lasă la sfârșit. Un bacșiș slab nu este întotdeauna o reflecție asupra ospătarului; ar putea fi vorba de mâncare, de promptitudinea cu care s-au adus preparatele sau de alți factori. 

Unele restaurante aleg să pună în comun bacșișurile, altele le păstrează separat între chelneri. În cazul petrecerilor mari sau al evenimentelor cu catering, un anumit bacșiș este adăugat automat.

Cu un sistem de comenzi online sau cu o aplicație mobilă pentru restaurante TapTasty, poți seta bacșișul automat, oferindu-le clienților posibilitatea să lase bacșiș sau nu.

5. Apreciază-ți clienții

Nu face economie când vine vorba de aprecierea clienților.

Ai un cuplu sau un grup de clienți care ia masa la restaurantul tău în fiecare săptămână? Un alt client care vine după serviciu pentru o bere? Nu îți fie teamă să oferi câteva mese sau băuturi pentru clienții tăi fideli. Acest lucru le arată că le apreciezi loialitatea.

serviciu clienți

6. Învață cum să procedezi în situațiile limită

Ocazional, este posibil să ai de-a face cu un client care a băut prea mult sau care se comportă într-un mod nepotrivit. Asigură-te că tu și personalul tău știți cum să vă ocupați în mod eficient și sigur de clienții perturbatori. O strategie cheie este să nu mai servești alcool imediat dacă o persoană dă semne de intoxicație.

7. Folosește-te de social media pentru a îmbunătăți serviciul clienți

Rețelele de socializare, precum Facebook și Instagram, oferă o modalitate ușoară și gratuită de a ajunge la clienți. Poți posta pe contul restaurantului tău oferte speciale zilnice, poți da like la poveștile clienților și poți lansa invitații la evenimentele din restaurant.

Un exemplu în acest sens este Restaurantul Marty care își promovează ofertele pe Instagram într-un mod atractiv.

Pe scurt

Regulile nescrise ale unui restaurant devin fundamentul succesului acestuia.

Deși mâncarea bună îi încântă pe clienți, cei care vin la restaurantul tău doresc mai mult decât plăcerea gustului. În realitate, clienții caută o experiență, iar personalul tău este responsabil pentru acest lucru.

Ținând cont de micile reguli care fac diferența și implementând tehnologia modernă care facilitează fluxul de lucru al angajaților, vei putea să oferi clienților o experiență unică.

Alege să îți optimizezi afacerea cu TapTasty Pentru mai multe informații, îți stăm la dispoziție. Contactează-ne cu încredere!

Categories
Restaurante RO

Cum să Faci Față Inflației ca Restaurant?

Încă de la sfârșitul anului trecut se știa că 2023 va fi un an dificil din punct de vedere economic. Inflația alimentară continuă să ducă la creșterea prețurilor ingredientelor și implicit a meniurilor. Și până la urmă, cum să faci față inflației ca restaurant?

Acesta este, fără îndoială, cel mai dificil mediu inflaționist din istorie pentru restaurante.

Jason Himber, președintele grupului de restaurante MINA,

Deși nu există o soluție pentru inflația alimentară, impactul negativ poate fi atenuat și marjele pot fi protejate. Proprietarii de restaurante au la dispoziție câteva mijloace de a trece peste acest val de inflație fără a sacrifica rentabilitatea afacerii. 

În acest articol vei afla mai multe despre inflația alimentară actuală și impactul acesteia asupra restaurantelor până în prezent. Totodată, vom arunca o privire la câteva metode prin care poți depăși impactul negativ al inflației.

Observații cheie asupra inflației

  • Rata anuală a inflației în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022 este 15,1%, potrivit INS. 
  • Mărfurile alimentare sunt mai scumpe în ianuarie 2023 cu 22,47% față de anul trecut, cele nealimentare cu 11,88%, iar serviciile cu 10,27%. 
  • Prețurile de consum în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna decembrie 2022 au crescut cu 0,3%
  • Prețul gazelor s-a majorat cu 46%, iar combustibilul cu 23%.

Ce este inflația alimentară?

Mai întâi de toate, inflația este o măsură economică a creșterii prețului unui set de bunuri și servicii pe o anumită perioadă de timp. 

Inflația alimentară se limitează pur și simplu la creșterile de preț pentru bunurile și serviciile legate de alimente.

Metode de a depăși consecințele inflației

În calitate de proprietar de restaurant, cu siguranță observi impactul negativ al inflației alimentare asupra profiturilor. 

Deși majorarea prețurilor meniului ar putea fi inevitabilă, nu este o tactică de care ar trebui să depinzi, deoarece ar putea îndepărta clienții. 

Iată o serie de metode pentru a reduce costurile și a crește profitul fără a te juca cu calitatea mâncării și a serviciilor tale.

1. Înlocuiește anumite ingrediente

Aproape 75% dintre proprietarii și managerii de restaurante raportează costurile alimentelor ca fiind una dintre cele mai mari provocări.

Ei bine, există un ingredient pe care îl folosești foarte mult și care îți afectează serios profitul? Poate că unul dintre cele mai bine vândute preparate este foarte bun pentru a aduce venituri, dar include un ingredient costisitor care are un impact asupra profitului restaurantului tău.

Explorează modalitățile prin care poți schimba acel ingredient cu unul mai puțin costisitor și calculează cât de mult vei economisi. Apoi gândește-te cum poți face schimbul într-un mod creativ care să mențină cererea pentru acel fel de mâncare. De exemplu, dacă servești o salată cu migdale, acestea ar putea fi înlocuite cu năut uscat. 

2. Evită risipa alimentară

Costurile alimentare reprezintă aproximativ 35% din costurile totale la majoritatea restaurantelor. Dacă nu monitorizezi inventarul, o mare parte din bugetul tău este în pericol. Nu te rezuma doar la a-ți face inventarul, ci încearcă să înțelegi unde pierzi bani din cauza risipei sau a porționării excesive.

Există o mulțime de aplicații care te pot ajuta în gestionarea inventarului, eliminând nevoia de numărare manuală. De asemenea, risipa de alimente nu se întâmplă doar în bucătăria restaurantului. Dacă observi că clienții tăi nu-și termină din farfurie, redu dimensiunea porțiilor.

3. Oferă posibilitatea clienților de a comanda online

Doar pentru că salariile au crescut nu înseamnă că ar trebui să renunți la jumătate din personalul de servire, dar oferirea de mâncare la pachet este o modalitate excelentă de a vinde mai mult fără a fi nevoit să crești costurile cu forța de muncă.

Odată cu apariția aplicațiilor mobile personalizate pentru restaurante și a modulelor de comenzi online, comanda online este una dintre cele mai populare modalități prin care oamenii interacționează cu restaurantele. Oferirea de comenzi online îți poate extinde baza de clienți cu investiții relativ mici.

Mai mult decât atât, utilizând un sistem complet de restaurante, poți să îți automatizezi fluxul de lucru, să reduci costurile și să-ți fidelizezi clienții.

4. Reconsideră software-ul utilizat

Multe dintre sistemele de gestionare a restaurantelor și sistemele POS nu sunt ieftine, mai ales dacă se adaugă costurile suplimentare de licențiere și hardware asociate cu oferirea plăților la masă.

Poate că folosești deja un sistem POS care funcționează, dar, din când în când, merită să compari ceea ce ai cu ceea ce este disponibil acum pe piață, în special în ceea ce privește prețurile. Multe dintre cele mai noi sisteme POS bazate pe web percep taxe de licență mult mai mici decât sistemele instalate la nivel local și funcționează pe terminale inteligente și iPad-uri, astfel încât costurile hardware sunt adesea mai mici.

5. Analizează meniul

Pentru a face acest lucru în mod corespunzător, va trebui să analizezi bine meniul restaurantului tău și să știi profitul pe care îl obții din fiecare fel de mâncare (sau să faci o estimare). Segmentează-ți articolele în patru grupe și, dacă este nevoie, ajustează:

  1. Profitabilitate și popularitate ridicată – Clienții le adoră, iar tu faci bani de pe urma lor. Cum poți evidenția și promova mai bine aceste articole?
  1. Profitabilitate scăzută și popularitate ridicată – Clienții le adoră, dar nu prea ieși pe câștig de pe urma lor. Poți încerca să înlocuiești ingredientele costisitoare și să reduci dimensiunea porțiilor.
  1. Profitabilitate ridicată și popularitate scăzută – Încearcă să înțelegi de ce aceste produse nu sunt pe placul clienților. Este vorba de preț, de modul în care sunt poziționate în meniu? Poți schimba acest lucru, făcându-le o promoție săptămânală.
  1. Rentabilitate scăzută și popularitate scăzută – Dacă nu plac nimănui și nu îți aduc bani, scoate-le din meniu. Dacă totuși nu ești pregătit încă să renunți la ele, încearcă să crești cererea adăugându-le la un meniu sezonier cu durată limitată. Sau, cel puțin, fă un audit al meniului pentru a te asigura că nu stochezi prea multe ingrediente pentru un fel de mâncare pe care îl servești rar.

Pe scurt

Nu putem știi exact care vor fi consecințele inflației alimentare peste un an. Însă, modalitățile enumerate mai sus pot menține profitabilitatea restaurantului tău pe măsură ce costurile cresc. 

Pe lângă aceste sfaturi, este important să îți evaluezi în mod constant strategia și să te întrebi dacă restaurantul tău își menține relevanța pe piață, dacă clienții tăi se întorc și, mai presus de toate, dacă oferi o experiență culinară excelentă. 

Așadar, dacă îți joci bine cărțile, clienții nu pleacă nicăieri.

Optimizează-ți afacerea și fă față provocărilor cu sistemul TapTasty. Pentru mai multe informații, scrie-ne cu încredere!

Categories
Restaurante RO

Angajații Unui Restaurant în 2023

Găsirea celor mai buni oameni pentru a ocupa posturile din restaurantul tău este adesea o sarcină dificilă. Indiferent dacă ai un local mic sau un restaurant mare, unul dintre cele mai esențiale lucruri pe care trebuie să te concentrezi este angajarea unui personal excelent.

Ține cont de faptul că fiecare post din restaurant are propriile îndatoriri și responsabilități specifice care sunt cruciale pentru succesul general al întregii afaceri. De aceea, ar trebui să te asiguri că le distribui doar persoanelor potrivite.

Dar, înainte de a-ți îndrepta atenția către angajare, este important să te familiarizezi cu toate posturile diferite din cadrul unui restaurant. Mulți proprietari nu pot diferenția un bucătar șef de un manager de bucătărie și se întreabă de ce afacerea lor nu merge bine. Faptul de a fi informat cu privire la diferitele posturi din restaurant te va ajuta să găsești oamenii potriviți.

În acest articol îți vom prezenta toate posturile disponibile din cadrul unui restaurant, cu sarcinile și responsabilitățile acestora. În acest fel, vei știi ce să aștepți de la fiecare în parte, stabilind astfel procese de lucru eficiente și obținând o satisfacție mai mare a clienților.

1. Manager general

Aceasta este cea mai importantă poziție din cadrul unui restaurant în ceea ce privește partea operațională. Managerii generali sunt cei care se concentrează pe angajarea/ concedierea angajaților, programe de formare, PR și marketing, optimizarea proceselor etc. 

Abilități și competențe:

  • Abilități excelente de comunicare;
  • Abilități organizatorice excelente;
  • Abilitatea de a lucra sub presiune;
  • Abilități de rezolvare a problemelor;
  • Experiență solidă.

2. Manager adjunct

După cum sugerează și numele postului, managerii adjuncți sunt responsabili pentru a-l ajuta pe managerul general în îndeplinirea sarcinilor sale. Aceștia sunt deseori responsabili de rezolvarea documentelor, de gestionarea programelor de formare, de participarea la activități de brainstorming, de ajutorarea proceselor decizionale etc. Atunci când managerul general își ia o zi liberă, asistentul este cel care îi suplinește postul.

Aptitudini și competențe (asemănătoare cu cele ale managerului general):

  • Abilități excelente de comunicare;
  • Abilitatea de a lucra sub presiune;
  • Experiență.

3. Bucătar șef

Dacă dorești să oferi cea mai bună bucătărie din oraș, atunci este esențial să angajezi cel mai bun bucătar șef. Un bucătar stabilește meniul restaurantului. Totodată, te ajută să îmbunătățești serviciile oferite și să adaptezi conceptul de mâncare în funcție de nevoile restaurantului tău. De asemenea, el se ocupă de toate procesele de gătit – de la preparare până la modul în care este servit.

Aptitudini și competențe:

  • Educație sau diplomă culinară corespunzătoare;
  • Experiență solidă;
  • Abilități organizatorice excelente;
  • Abilitatea de a lucra sub presiune;
  • Proactivitate.

4. Bucătar patiser

Bucătarii patiseri sunt responsabili pentru deserturile din meniul restaurantului. Aceștia elaborează rețete și pregătesc deserturi, cum ar fi fursecuri, prăjituri, sufleuri, crepes, mousse-uri etc. Ia în considerare angajarea unui bucătar patiser dacă ai un restaurant mare. În caz contrar, poți lăsa aceste sarcini în seama celorlalți bucătari, desigur, dacă au experiență în patiserie.

Aptitudini și competențe:

  • Educație corespunzătoare în domeniul patiseriei;
  • Abilități excelente de organizare;
  • Abilitatea de a lucra sub presiune.

5. Manager de bucătărie

Acesta este practic managerul general al bucătăriei. Atribuțiile legate de acest post se concentrează pe angajarea și concedierea personalului, gestionarea și optimizarea proceselor, gestionarea inventarului etc. Managerul de bucătărie trebuie să fie capabil să formeze o unitate coerentă care să lucreze în echipă și să aibă un singur obiectiv principal – obținerea unui grad ridicat de satisfacție a clienților.

Aptitudini și competențe:

  • Abilități excelente de comunicare;
  • Abilități organizatorice excelente;
  • Abilități de rezolvare a problemelor;
  • Experiență în management.

6. Manager de alimente și băuturi

Această poziție nu este atât de populară în rândul celor mai multe restaurante pe cât este tipică pentru cele mai mari. Managerii de alimente și băuturi sunt responsabili de gestionarea inventarului (atât pentru produsele de la bar, cât și pentru cele de bucătărie), monitorizează dacă bucătăria și barul respectă cerințele și codurile locale de sănătate, precum și de definirea elementelor de meniu și a proceselor de lucru generale din cadrul restaurantului (crearea de programe, de exemplu).

Aptitudini și competențe:

  • Abilități organizatorice excelente;
  • Abilitatea de a lucra sub presiune;
  • Spirit de echipă;
  • Abilități de rezolvare a problemelor;
  • Experiență anterioară de management.

7. Bucătar fast-food

Dacă ai un restaurant cu servire rapidă, acest post este unul dintre cele mai importante pentru succesul general al restaurantului tău. Bucătarii de fast-food trebuie să lucreze sub presiune și să fie capabili să pregătească comenzile cât mai repede posibil. Aceștia lucrează de obicei cu echipamente de bucătărie, cum ar fi grătare, frigidere, aparate de făcut sandvișuri, cuptoare etc.

Aptitudini și competențe:

  • Spirit de echipă;
  • Abilități excelente de comunicare;
  • Capacitatea de a lucra rapid și sub presiune.

8. Somelier

Dacă conduci un restaurant de lux sau un restaurant pentru care vinul este un punct central al întregii experiențe, angajarea unui somelier este o necesitate. Atribuțiile acestuia sunt legate de achiziționarea de vinuri, crearea unei liste de vinuri fine și sugerarea de combinații potrivite.

Aptitudini și competențe:

  • Educație formală;
  • Experiență solidă;
  • Abilități organizatorice excelente;
  • Abilități excelente de comunicare.

9. Ospătar

Ospătarii buni sunt, de obicei, cei care pot transforma o experiență mai puțin plăcută a clientului într-una grozavă și viceversa. Aceștia sunt responsabili nu doar de preluarea comenzilor și de transmiterea lor către personalul din bucătărie și bar, ci și de a se ocupa personal de fiecare client în parte. 

Această poziție necesită un set specific de aptitudini. Un ospătar bun știe când este nevoie de el și nu deranjează clienții la fiecare 2 minute pentru a verifica dacă totul este în regulă. Pe de altă parte – cel mai rău lucru pe care îl poate experimenta un client este să aștepte prea mult timp pentru nota de plată sau pentru a comanda. Așadar, asigură-te că ospătarii tăi cunosc echilibrul dintre cele două și că pot avea grijă de clienții tăi într-un mod corespunzător.

Abilități și competențe:

  • Memorie excelentă;
  • Maniere de lucru rapide și eficiente;
  • Abilități excelente de comunicare;
  • Abilitatea de a lucra sub presiune;
  • Persoană ușor de abordat, cu o atitudine profesională;
  • Cunoașterea și capacitatea de a ajuta clienții;
  • Experiență solidă.

10. Hostess

Jobul de hostess este responsabil pentru prima impresie pe care o are clientul despre restaurantul și serviciile oferite. Astfel, angajarea unei persoane vesele este esențială. De obicei, hostesa întâmpină clienții și îi conduce la masa respectivă. De asemenea, aceasta oferă meniuri și asistență pentru orice informații sau întrebări inițiale pe care clienții le pot avea. Persoanele angajate pentru acest post sunt, de asemenea, responsabile de a răspunde la telefon și de a face rezervări.

Aptitudini și competențe:

  • Abilități organizatorice; 
  • Abilități excelente de comunicare;
  • Persoană veselă și ușor de abordat.

11. Barman

Postul de barman este foarte important pentru imaginea restaurantului tău. Asigură-te că angajezi un barman cu experiență, deoarece acesta poate defini satisfacția generală a clienților. Nu uita că persoana angajată pentru acest post nu va sta doar în spatele barului, izolată de mulțime. De obicei, va prelua comenzi și va vorbi cu clienții tăi. De aceea, a avea un barman bun este foarte important în succesul restaurantului tău.

Abilități și competențe:

  • Abilități excelente de comunicare;
  • Experiență în clasificarea tipurilor de băuturi;
  • Persoană veselă și abordabilă;
  • Abilitatea de a lucra în condiții de stres;
  • Atitudine profesională axată pe satisfacția clienților.

12. Barista

Dacă administrezi o cafenea va trebui să angajezi un barista. În afară de mâncăruri, clienții vor comanda cafea, ceai, smoothie-uri etc. Cel pe care îl angajezi trebuie să fie capabil să asculte cu atenție clienții și să le proceseze comenzile în timp util.

Abilități și competențe:

  • Bune abilități de comunicare;
  • Memorie excelentă;
  • Calm în condiții de stres;
  • Etică de lucru rapidă și organizată.

13. Operator Drive-thru

Acest post este tipic pentru restaurantele cu servire rapidă, tip fast-food. Operatorii drive-thru sunt responsabili de preluarea și procesarea comenzilor, de operațiunile de casă și de livrarea alimentelor pe fereastra restaurantului drive-thru. Cel mai specific lucru despre această poziție este faptul că necesită un serviciu rapid și eficient, cu timpi de așteptare minimi.

Aptitudini și competențe:

  • Abilitatea de a se descurca cu cifrele și de a manipula numerar;
  • Abilități excelente de comunicare;
  • Abilitatea de a lucra sub presiune.

14. Casier

Postul de casier este similar cu cel de operator de drive-thru, deoarece este responsabil și de operațiunile cu numerar și de preluarea comenzilor. 

Aptitudini și competențe:

  • Abilitatea de a lucra sub presiune;
  • Abilități excelente de comunicare;
  • Abilitatea de a gestiona operațiunile cu numerar.

15. Spălător de vase

Acest post este cel în care încep să lucreze majoritatea celor care vor să facă primii pași în bucătăria unui restaurant. Asta pentru că nu necesită nicio experiență și este o ocazie excelentă de a intra în bucătăria unui restaurant și de a învăța încet, dar constant, despre gătit de la bucătari. Pe lângă faptul că sunt responsabili de igiena vaselor, spălătorii de vase se ocupă și de gunoiul și de curățenia din bucătărie. 

Aptitudini și competențe:

  • Abilitatea de a lucra rapid și eficient.

Pe scurt

Atunci când ești pe cale să angajezi pentru unul dintre posturile de restaurant menționate mai sus, ia în considerare următoarele – pentru majoritatea acestora (cu excepția barmanilor, bucătarilor și a celor orientate spre management), motivația și dorința de a învăța și de a se adapta sunt cele care pot defini dacă un anumit candidat este cea mai bună alegere. Încearcă să formezi o echipă dornică de a excela – un amestec de persoane tinere și motivate, pe care le puteți educa și adapta la nevoile restaurantului tău, precum și de profesioniști care sunt în afaceri de mult timp.

Nu uita că acești oameni își vor petrece cea mai mare parte a timpului unul cu celălalt. Având în vedere faptul că retenția angajaților este unul dintre factorii cheie pentru succesul unei afaceri, este foarte important să îți păstrezi personalul mulțumit. Pentru a face acest lucru, asigură-te că le oferi cele mai bune condiții de lucru posibile.

Prin sistemul TapTasty poți optimiza fluxul de lucru al restaurantului tău. De exemplu, înlocuind clasicul meniu cu un meniu digital sau implementând tehnologia ospătarul digital, facilitezi procesul de comandă, angajații având mai mult timp să se ocupe de experiența pe care o oferă clienților.

Poți afla mai multe despre tehnologia necesară unui restaurant, urmărind videoul de mai jos.

Categories
Restaurante RO

De Ce Ai Nevoie de un Modul de Comenzi Online?

Implementarea unui modul de comenzi online este una dintre cele mai bune modalități de a transforma un site web într-un canal de achiziție destinat clienților.

Prin integrarea unui modul de comenzi online website-ului tău, poți începe să preiei comenzi online. Astfel, ai deschis un nou canal prin care te poți adresa atât clienților noi, cât și celor fideli.

Un modul de comenzi online poate fi folosit pentru a prelua comenzi, dar și pentru a face procesul de comandă mai eficient. În cazul în care sistemul POS din restaurant este lent și ineficient, o platformă de comenzi online este o alternativă excelentă.

Implementează-ți un sistem de comenzi online cu TapTasty!

Ce este un modul de comenzi online?

Cu ajutorul unui modul de comenzi online poți pune în aplicare un sistem care va permite restaurantului tău să preia comenzi și să accepte plăți de la distanță – atât online, cât și în persoană, numerar.

Clientul accesează pur și simplu modulul de comenzi online al website-ului restaurantului tău, optează pentru metoda de livrare dorită, selectează preparatele și, în final, metoda de plată.

Imediat ce comanda este primită de către restaurant, acesta se poate ocupa de preparare. Sistemul TapTasty îți permite să actualizezi statusul comenzii în timp real și să-ți informezi clientul printr-o notificare push sau email.

Astfel, întregul procesul de comandă online se accelerează considerabil.

Cum funcționează sistemele de comandă online?

Sistemele de comenzi online funcționează similar cu aplicațiile mobile pentru restaurante. Clientul tău comandă online, efectuează plata și primește mâncarea la domiciliu sau o poate ridica, în funcție de metoda de livrare aleasă.

Procesul de comandă este simplu:

  1. Clientul accesează modulul de comenzi online de pe website-ul restaurantului tău.
  2. Își creează un cont sau se autentifică direct, după caz.
  3. Selectează metoda de livrare dorită și completează datele aferente metodei de livrare selectate.
  4. Selectează preparatele dorite.
  5. Selectează metoda de plată.
  6. Plasează comanda.
  7. Plata este procesată în siguranță și niciun detaliu de plată nu este stocat pe niciun dispozitiv.
  8. Comanda clientului este livrată la domiciliu sau poate fi preluată la o anumită oră dacă a optat pentru ridicare comandă.

Totul este rapid, direct și fără întreruperi.

Care sunt avantajele unui modul de comenzi online?

1. Mai puține erori

Unul dintre avantajele comenzilor online este acela că prețurile sunt exacte și sunt șanse minime pentru erori la efectuarea plății. Clientul vede clar suma pe care o are de achitat.

Totodată, situațiile în care clientul primește altceva decât a comandat sunt eliminate. De exemplu, se întâmplă ca un client să comande burger cu cartofi rondele, iar ospătarul să nu fie atent la tipul de cartofi ceruți sau clientul să acuze ospătarul că a comandat burger cu cartofi rondele când de fapt el nu a menționat tipul de cartofi. Cum poți să îi mai dovedești că nu a zis?

Însă, cu un modul de comenzi online, tipul acesta de erori sunt complet înlăturate.

2. Mai mulți clienți

Majoritatea clienților preferă tot mai mult confortul casei lor. Un sistem de comenzi online le oferă exact această opțiune, facilitând procesul de comandă. Nici nu trebuie să telefoneze, ci pur și simplu să accese modulul și să își plaseze comanda.

Oferind o experiență sustenabilă clienților, îți poți crește numărul de clienți și profitul, întrucât tot ce își doresc clienții e să poată comanda simplu și rapid.

3. Creșterea gradului de loialitate al clienților

Clienții vor alege restaurantul tău în detrimentul celorlalte dacă le oferi un motiv pentru care să se reîntoarcă. Da, preparatele gustoase pot fi un motiv, dar, de asemenea, poți să le încurajezi loialitatea oferindu-le puncte de fidelitate pe care să le poată folosi la următoarea comandă, de exemplu.

Potrivit unui studiu recent, o experiență digitală personalizată este o modalitate perfectă de a încuraja clienții să revină. Din 1000 de clienți chestionați, 50% au declarat că ar schimba mărcile care le oferă o experiență online slabă, în timp ce 73% se așteaptă la un program personalizat online.

Cu un modul de comenzi online, poți trimite oferte personalizate, campanii promoționale, poți primi feedback de la clienți și poți crea un program de fidelizare personalizat.

4. Foarte ușor de personalizat

Modulul de comenzi online TapTasty este proiectat conform brandului tău. Clienții tăi îl vor recunoaște cu ușurință datorită designului creat și adaptat să reprezinte cu fidelitate brandul afacerii tale.

Totodată, meniul este foarte ușor de personalizat. Poți să-ți organizezi produsele în categorii după bunul plac, să setezi un preț redus pentru un anumit interval de timp, să editezi disponibilitatea produselor, precum și să creezi imagini personalizate cu informații nutriționale, de exemplu.

În plus, dacă dorești să ștergi, să adaugi sau să dezactivezi un produs, tot ce trebuie să faci e să te conectezi, să faci modificările și gata!

5. Plăți prin pagina web

În cazul unui terminal de plată, vei avea de a face cu o serie de comisioane suplimentare care îți pot reduce serios profitul. Un modul de comenzi online este mult mai ieftin, deoarece este complet digital și, în multe cazuri, singurul cost e o mică taxă de procesare a tranzacțiilor.

Prin urmare, plățile cu cardul prin modulul de comenzi online sunt simple și sigure. După plasarea unei comenzi și adăugarea unui card, acesta poate fi salvat pentru plățile viitoare.

Pe scurt

Un modul de comenzi online, cum ar fi cel oferit de TapTasty, funcționează ca o soluție unică pentru acceptarea comenzilor online, ceea ce te ajută să faci față concurenței.

Iar dacă restaurantul tău n-are încă un website, nu te îngrijora! Ne vom ocupa atât de website, cât și de integrarea acestuia cu modulul de comenzi online. Contactează-ne cu încredere!

Categories
Restaurante RO

Cum să-ți Întâmpini Clienții la Restaurant?

Este atât de important ca fiecare client să fie întâmpinat așa cum trebuie atunci când sosește în restaurantul tău. Până la urmă, modul în care sunt întâmpinați clienții reprezintă prima impresie despre cum va fi experiența lor culinară și știm cu toții cât de importantă este aceasta.

Restaurantul tău poartă o mare responsabilitate pe umeri. Din păcate, însă, de multe ori treaba nu iese cum trebuie și clienții sunt întâmpinați exact cum nu ar trebui sau, mai degrabă spus, nici nu sunt întâmpinați.

Dacă acest lucru se întâmplă în restaurantul tău, este timpul să schimbi situația. S-ar putea să nu îți dați seama, dar un salut greșit ar putea să năruie întreaga experiență a clienților.

De ce este importantă întâmpinarea clienților?

Una dintre cele mai mari provocări ale administrării unui restaurant este de a face ca acesta să iasă în evidență față de concurență. Să servești mâncare bună nu este suficient, trebuie să orchestrezi un întreg serviciu excelent pentru clienții tăi și să le oferi o experiență memorabilă.

O mulțime de restaurante petrec ore întregi pentru a-și instrui ospătarii să ofere servicii impecabile, însă uită că un serviciu bun pentru clienți începe de îndată ce clientul intră pe ușă și este întâmpinat de personal.

În afară de prezența online și de locația fizică propriu-zisă, întâmpinarea este aspectul care formează prima impresie pe care o are clientul despre restaurant.

Un bun salut îi ajută, de asemenea, pe clienți să se simtă mai bineveniți și mai în largul lor în restaurantul tău. Un politicos „Bună ziua! Sper că sunteți bine.” în loc de obișnuitul „Câți sunteți?” poate face diferența, mai ales dacă clientul vine pentru prima dată la restaurantul tău. 

Tehnologia poate simplifica experiența de întâmpinare a clienților prin informațiile pe care ți le poate pune la dispoziție. Având la dispoziție datele clienților, te poți folosi de ele pentru a face recomandări, de exemplu.

5 Sfaturi pentru întâmpinarea clienților

Am adunat câteva sfaturi care să ajute personalul restaurantului tău să întâmpine clienții în cel mai bun mod posibil. Să începem!

1. Arta de a zâmbi

Deși poate că angajații s-au săturat să audă aceeași afirmație repetată din nou și din nou, este adevărat: prima impresie contează, mai ales pentru clienții nou-veniți la restaurant.

Totodată, limbajul corpului dă tonul întregii interacțiuni, așa că instruiește-ți personalul în arta de a zâmbi. Reamintește-le că pentru a crea o primă impresie excelentă trebuie să zâmbească, dar sincer! Un zâmbet autentic transmite clienților ceea ce trebuie.

2. Respectul este esențial

De îndată ce clienții intră pe ușa restaurantului, personalul trebuie să-i întâmpine cu un zâmbet prietenos. Este important ca angajații să fie respectuoși atunci când salută clienții și să utilizeze formulele de politețe.

Într-un studiu s-a constatat că, atunci când un client se simte nerespectat, sunt șanse minime ca acesta să mai ofere o a doua șansă. Rezultatele unui sondaj efectuat în rândul a 1000 de consumatori au arătat că 75% dintre clienți au declarat că dacă nu sunt respectați, vor evita să mai aibă de-a face cu unitatea respectivă.

În industria restaurantelor, este nevoie doar de câteva secunde pentru a-i face pe clienții care vin să se simtă respectați. Conferindu-le acest sentiment, clienții vor alege să revină în restaurantul tău pentru că se simt tratați corespunzător.

3. Să se acționeze rapid, dar politicos

Într-un restaurant fast-casual, de exemplu, unde clientul comandă de la tejghea, preluarea comenzii ar trebui să fie considerată o prelungire a întâmpinării. Clientul este încă în picioare, nu este așezat confortabil.

Prin urmare, acesta poate fi întrebat politicos dacă dorește să încerce un anumit produs nou din meniu. O exprimare veselă face ca această sugestie rapidă să nu pară insistentă pentru client. Evident, chipul ospătarului/angajatului trebuie să rămână mereu senin.

Poți îmbunătăți experiența clientului prin implementarea unor chioșcuri cu autocomandă. Acestea contribuie la creșterea numărului de comenzi și vânzări, la eficiența comenzilor, îmbunătățirea preciziei acestora și reducerea timpului de așteptare.

Vrei să implementezi în restaurantul tău chioșcuri cu autocomandă? Contactează-ne!

4. Importanța atenției

Oferirea unui serviciu de calitate constă în a lua aminte la detalii. În cazul în care clienții rostesc când comandă doar numele preparatului, ospătarul trebuie să se asigure că adresează orice întrebare pertinentă care contribuie la preluarea corectă a comenzii.

Fie că sunt întrebați despre ce garnituri ar dori pe lângă steak-ul de vită sau cum să fie preparată, aceste întrebări demonstrează că restaurantului îi pasă de experiența pe care o oferă.

Nu în ultimul rând, contactul vizual este esențial. Acesta reflectă profesionalism.

5. Prezentarea meniului

Atunci când un nou client își găsește locul, personalul a pregătit deja masa. Tacâmurile, condimentele și șervețelele trebuie să fie așezate la sosire.

Cu toate acestea, de cele mai multe ori, în serile aglomerate personalul nu apucă întotdeauna să se ocupe de detaliile cheie și pot întârzia în oferirea meniurilor clienților. Iar dacă clienții detestă ceva e să aștepte.

Însă, prin intermediul ospătarului digital, clienții restaurantului pot comanda imediat. Utilizarea meniului digital ajută la îmbunătățirea experienței clienților.

În plus, folosindu-se de funcționalitățile pe care le oferă ospătarul digital, clienții pot face precomandă de băuturi, deserturi în timp ce așteaptă. Aceasta:

  • reduce povara asupra personalului;
  • stimulează vânzările globale;
  • consolidează loialitatea clienților.

Ce modalitate mai bună de a întâmpina clienții unui restaurant într-un mod pozitiv decât prin punerea la dispoziție a celor mai noi tehnologii?

Pe scurt

După cum se spune adesea, prima impresie e și ultima. De aceea, este esențial să te asiguri că restaurantul tău oferă servicii de înaltă calitate pentru clienți.

Într-adevăr, întâmpinarea călduroasă și atenția deosebită poate fi unul dintre lucrurile care diferențiază restaurantul tău față de ceilalți concurenți, contribuind în cele din urmă la fidelizarea clienților.

Numai că un aspect la fel de important sunt și soluțiile tehnologice care facilitează fluxul de lucru. Cu TapTasty îți poți optimiza afacerea rapid.

Categories
Restaurante RO

Cum să-ți Eficientizezi Livrările la Restaurant?

Nu poți controla fiecare aspect al procesului de livrare. Cu toate acestea, este important să eficientizezi livrările în zonele pe care le poți controla. 

În momentul în care un client plasează o comandă de livrare la restaurantul tău, este foarte probabil ca acesta să fie deja flămând. Desigur, își asumă timpul de așteptare până când comanda îi va fi livrată, dar dacă această așteptare este lungă, indispoziția își va face apariția. Prea mult timp și riști să pierzi orice șansă de a salva satisfacția clienților, indiferent cât de bună a fost mâncarea. 

În calitate de proprietar al unui restaurant, ai de-a face cu multe. Echilibrarea comenzilor de livrare cu traficul pietonal de la clienții din restaurant este o provocare serioasă. Un proces de livrare eficient reduce o parte din această presiune. Reduce timpii de așteptare, care, dacă devin prea lungi, pot frustra clienții și pot face ca preparatele să își piardă prospețimea în timpul livrării. 

Toate acestea se adaugă la câștigarea unei reputații mai bune în fața clienților, economisind în același timp bani pe costurile cu forța de muncă.

Ce face un sistem de livrare să fie eficient?

Un sistem de livrare eficient este cel care livrează comenzile cât mai repede posibil, fără a sacrifica calitatea preparatelor sau fără a forța prea mult angajații. Cu un sistem optim, angajații își înțeleg rolul în acest proces și au instrumentele necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile rapid și eficient. 

Este nevoie de muncă pentru a ajunge în acest punct, dar avem câteva sfaturi pentru a te ajuta să ajungi acolo.

Cum să îți eficientizezi livrările?

Punerea în aplicare a unor strategii cheie poate contribui în mare măsură la realizarea unui proces de livrare eficient. Iată care sunt top 7 strategii în acest sens.

1. Creează meniuri specifice livrării

Unele preparate sunt potrivite pentru livrare, în timp ce altele prea puțin. Probabil că ai anumite articole din meniu care sunt mai rapid de pregătit și de ambalat decât altele. Iar unele preparate au marje de profit mai mari decât altele. Toate aceste aspecte ar trebui să fie luate în considerare atunci când decizi ce anume să incluzi într-un meniu de livrare.

A face ca produsele care necesită cel mai mult timp și muncă să fie disponibile doar la domiciliu reduce frecvența cu care personalul din bucătărie trebuie să echilibreze această muncă cu alte comenzi, ajutând bucătăria să funcționeze mai bine. În cazul comenzilor de livrare, dacă te limitezi la feluri de mâncare care au o marjă mare de profit, te asiguri că faci suficienți bani pentru ca munca suplimentară să merite. 

Iar crearea unui meniu destinat exclusiv livrărilor este un câștig pentru personalul și clienții tăi. Personalul tău poate avea așteptări clare cu privire la tipurile de comenzi de livrare pe care va trebui să le pregătească și să le împacheteze, iar clienții tăi se pot bucura de mâncarea care ajunge proaspătă la ușa lor.

Sistemul TapTasty îți permite să creezi un meniu care să fie disponibil doar pentru livrare, ridicare sau orice altă metodă de livrare. De asemenea, din panoul de administrare poți seta diferite filtre preparatelor, cum ar fi să fie evidențiate, să fie disponibile doar în restaurant.

Vrei să afli mai multe despre cum funcționează sistemul TapTasty? Contactează-ne și poți obține un demo gratuit.

2. Digitalizarea procesului de livrare

Majoritatea clienților preferă comoditatea. Pentru unii, de exemplu, ridicarea telefonului pentru a plasa o comandă poate părea mai solicitantă decât utilizarea unei aplicații sau a unui site web. Pentru acei clienți, existența unei opțiuni de comandă digitală poate face ca procesul de comandă să pară lipsit de efort. 

Iar pentru restaurantul tău, înregistrarea manuală a tuturor comenzilor de livrare poate consuma mult timp. Acestea sunt ore prețioase atunci când trebuie să gestionezi fiecare aspect al restaurantului. Digitalizarea procesului pentru comenzile de livrare nu numai că îți permite să câștigi de la persoanele care preferă să plaseze comenzi online, dar face ca urmărirea acestor comenzi să fie mai automatizată. 

Chiar și ca proprietar de restaurant care te bucuri de nota personală a unei conversații telefonice, existența unei soluții digitale poate contribui la extinderea capacității de comandă și la eficientizarea sarcinilor de înregistrare a informațiilor și de contabilitate.

Printr-o aplicație mobilă pentru restaurante TapTasty poți pune la dispoziția clienților 4 metode de plasare comandă: comenzi la domiciliu, livrare la jumătatea drumului, ridicare comandă și rezervare în local.

De asemenea, clientul tău află rapid despre campaniile promoționale și oferte, fiind înștiințat prin notificări push sau email.

Află mai multe despre aplicația mobilă personalizată TapTasty, citind acest articol.

3. Prioritizează comenzile

Funcționarea bucătăriei pe principiul „primul venit, primul servit” poate funcționa bine în unele locuri. Dar multe restaurante care oferă servicii de livrare la domiciliu ar putea dori să reconsidere această abordare. Pentru comenzile de livrare, trebuie să iei în considerare timpul de livrare pe lângă timpul de pregătire a mesei.

S-ar putea să te confrunți cu cazuri în care prioritizarea comenzii unui client care servește la fața locului ar putea prelungi așteptarea clientului de livrare cu peste o oră, în timp ce pregătirea comenzii de livrare ar adăuga doar câteva minute pentru clientul din restaurant.

Gândește-te în mod strategic la prioritizarea comenzilor, cântărind prioritatea pe baza timpului de pregătire a anumitor comenzi, a distanței de livrare și a modului în care timpii de așteptare vor afecta experiența clienților.

4. Fii realist cu estimările de timp

Uneori vei pierde comenzi atunci când cineva aude că așteptarea pentru livrare este lungă. Dar riști să pierzi și mai multe comenzi pe termen lung dacă nu estimezi corect timpul de livrare. Așteptând o oră pentru mâncare nu pare atât de rău dacă știi la ce să te aștepți. Dar să aștepți o oră după ce scrie clar că timpul de livrare estimat e undeva la 20 de minute, e suficient încât să devii iritat. 

Predicția timpilor de livrare este dificilă, deoarece intră în joc foarte mulți factori: timpul necesar pentru pregătirea comenzii, cât de ocupat este restaurantul, distanța până la locul de livrare și traficul de pe stradă la acea oră din zi, dacă e să numim doar câțiva. 

Cu TapTasty poți oricând să îți actualizezi timpul de livrare și să-l anunți pe client printr-o notificare push de orice întârziere. 

Acordă o atenție deosebită modului în care diverși factori afectează timpul necesar pentru a livra comenzile, astfel încât estimările să fie cât mai precise. Și asigură-te că nu uiți de factorul uman: toți angajații tăi (inclusiv șoferii) au nevoie de pauze și uneori se întâmplă să mai facă și greșeli. Acordarea unui mic spațiu pentru acești factori în calculele tale este crucială pentru îmbunătățirea acurateței.

5. Permite clienților să urmărească livrarea în timp real

Atunci când restaurantul tău este foarte aglomerat, apelurile telefonice de la clienți nerăbdători care întreabă unde se află comanda de livrare nu fac decât să încetinească și mai mult lucrurile. Poate că nu ai prea mult control asupra livrărilor odată ce acestea părăsesc restaurantul, dar ai puterea de a urmări evoluția comenzilor pe drum. Și multe sisteme de comenzi online îți oferă posibilitatea de a împărtăși automat aceste informații cu clienții. 

Un driver app automatizează și generează ruta cea mai optimă prin Google Maps pentru livratori, dar oferă și clientului restaurantului tău posibilitatea să urmărească în timp real poziția livratorului. În cazul în care restaurantul tău nu are propria flotă de mașini, serviciul TapTasty permite, de asemenea, integrarea cu servicii de livrare la domiciliu, oferind astfel o suită completă de servicii. 

Așadar, clienții înfometați pot verifica cât mai durează până când vor putea mânca, ceea ce le îmbunătățește experiența de livrare. Restaurantele pot folosi aceleași informații de urmărire pentru a urmări progresul șoferilor lor, pentru a observa orice condiții anormale de trafic pe care trebuie să le ia în considerare și pentru a oferi o estimare mai bună a timpului pentru comenzile de livrare viitoare. Este o situație în care toate părțile sunt câștigătoare.

6. Ia în considerare feedbackul angajaților și al clienților

În calitate de proprietar sau manager care implementează aceste strategii și care încearcă să optimizeze fluxul de lucru, probabil că ai o viziune de ansamblu asupra tuturor acestor aspecte. Dar toate persoanele implicate în executarea zilnică a acestor strategii văd diferite laturi ale procesului de livrare. Aceștia pot oferi perspective unice asupra blocajelor sau problemelor cu care se confruntă restaurantul tău în prezent.

O parte din obținerea feedback-ului angajaților constă în crearea unei culturi în care aceștia să se simtă confortabil să vorbească. Transmite clar că apreciezi ceea ce au de spus și depune un efort real pentru a implementa schimbări pe baza feedback-ului lor. Ia în considerare stabilirea unor verificări regulate (poate lunare sau trimestriale) care să le ofere șansa de a-și exprima opiniile, pentru a sistematiza procesul de ascultare a lor. 

Și, bineînțeles, feedback-ul clienților este la fel de important ca în orice alt aspect al administrării unui restaurant. Cere direct clienților fideli un feedback despre experiența lor de livrare. Prin aplicația TapTasty, clienții pot lăsa un feedback în mai puțin de un minut, iar tu vei fi înștiințat prin intermediul unei notificări.

Este esențial să acorzi atenție deosebită la ceea ce spun clienții de livrare în recenzii. Dacă aceștia se plâng de estimări inexacte ale timpului, acordă prioritate îmbunătățirii acestui proces.

7. Urmărește și analizează eficiența livrării tale

În plus față de feedback-ul pe care îl primești de la clienți, începe să urmărești și parametrii care măsoară eficiența livrării. Acest lucru ar putea include colectarea de date privind timpul mediu de pregătire a fiecărui articol din meniu (și cât de mult variază), cât de des se respectă și cât de mult nu se respectă estimările de timp și frecvența erorilor care încetinesc lucrurile.

Toate aceste date le poți accesa din panoul de control al serviciului TapTasty.

Datele îți pot oferi o imagine directă a eficienței actuale a livrării și dovezi cu privire la strategiile care contribuie în mod semnificativ la realizarea unui proces de livrare mai eficient în timp. În plus, colectarea de date oferă informații suplimentare valoroase, cum ar fi ce fel de preparate sunt cele mai populare pentru clienții care comandă cu livrare și care îți aduc în mod obișnuit cele mai bune recenzii. Poți utiliza aceste informații pentru a-ți îmbunătăți meniul de livrare.

Pe scurt

Să conduci un restaurant de succes este greu, indiferent cum o faci. Integrarea punctelor forte ale instrumentelor tehnologice, cum ar fi un singur sistem pentru toate atribuțiile zilnice, este doar o modalitate de a eficientiza livrările și de-a face operațiunile să se desfășoare fără blocaje.

Categories
Restaurante RO

Primăvară în Restaurantul Tău cu TapTasty

Primăvara este chiar la ușă! Știm că acest sezon aduce viață și reîmprospătează totul – inclusiv restaurantul. Da, da, restaurantul! Vremea se încălzește și mulți preferă să iasă la o plimbare care, de ce nu, se poate termina cu un popas într-un bistro sau restaurant drăguț.

Cum poți aduce primăvara în restaurantul tău cu TapTasty? Continuă să citești acest articol și descoperă 5 metode simple prin care poți face acest lucru.

1. Un alt meniu pentru restaurantul tău

Dacă iarna venea la pachet cu aroma ciocolatei calde, primăvara poate veni cu un fresh proaspăt de mango, papaya, căpșuni sau afine, mai ales că acestea sunt fructele sezonului. Aromele de primăvară trebuie să se regăsească neapărat în meniul tău principal. Așadar, alege să răspândești dulceața gusturilor tropicale în niște freshuri naturale. 

Clienții tăi nu vor putea rămâne indiferenți dacă le servești și într-un ambient plăcut. O muzică vie pe fundal, o tavă de porțelan, un pahar de cristal RCR și o față de masă în nuanță pastelată și voilà  – ai adus primăvara în restaurantul tău.

restaurantul tău

Desigur, niște combinații noi de salate sau meniuri îți pot garanta succesul. O mâncare bună aduce o stare mai bună. Dacă totuși nu ești pregătit pentru o revizuire a meniului, poți regândi puțin aspectul acestuia, folosindu-te de baza pe care o ai deja. Schimbă percepția clientului, evidențiindu-ți într-un alt mod listele de bucate deja existente. Un top 5 al celor mai alese mâncăruri ar putea avea rezultate chiar pozitive. 

HINT: Dacă vrei să îți actualizezi meniul fără alte costuri suplimentare, meniul digital este soluția. Cu TapTasty poți să intri în posesia unui meniu digital COMPLET GRATUIT.

Mai multe despre meniul digital aici.

2. Planificarea unor evenimente cu tematică de primăvară

Zilele însorite și călduroase sunt perfecte pentru a organiza fie o degustare de vin sau bere, o seară de muzică live, fie o cină selectă pentru clienții fideli. Nu există o modalitate mai potrivită pentru a-ți promova noul aspect al restaurantului și mâncarea acestuia. 

Dacă îți propui să faci acest lucru, atunci asigură-te că evenimentul este bine gândit și că ții cont de: 

  • scopul acestuia; 
  • bugetul alocat; 
  • publicul pe care îl țintești; 
  • stilul restaurantului tău.  

În acest mod, nu vei da greș. Și nu uita de campaniile de marketing! Creează-le în doar câțiva pași cu TapTasty și oferă reduceri exclusive, oferte limitate, produse din partea casei sau puncte de fidelitate.

3. Happy Hour cu fler de primăvară pentru restaurantul tău

Happy hour? Sună chiar bine! De ce să nu profiți de acest concept, implementându-l și în restaurantul tău. Poți pune la dispoziția clienților tăi un Mojito – băutura perfectă pentru o seară călduroasă – și să îl oferi la preț redus în timpul Happy Hour. 

Totodată, răcoritoarele din citrice sunt mai mult decât binevenite în această perioadă a anului. Așa că le poți oferi la preț redus atunci când clientul ajunge exact la țanc – doar e happy hour, nu-i așa? 

Dacă restaurantul tău are o aplicație mobilă personalizată cu TapTasty, atunci e perfect! Trimite-le rapid o notificare push sau un email și dă-le vestea bună că sunt așteptați la un Happy Hour cu fler de primăvară.

4. Redecorează spațiul de afară

Dacă tot s-a terminat iarna, este ideal să existe în exterior un loc special amenajat, desigur, dacă acest lucru este posibil. 

Șterge praful de pe mesele de afară și adu totul la viață. Investește în niște aranjamente florale, redecorează întreg spațiul în spiritul primăverii. De asemenea, instalațiile profesionale de iluminat exterior pot crea o atmosferă distinctă, caldă și primitoare.

Cu siguranță, clienții vor fi atrași către restaurantul tău. Un loc plin de culoare nu are cum să treacă neobservat. 

restaurantul tău

Totodată, chiar și lucrurile mărunte precum deschiderea unei ferestre, florile proaspete, farfuriile colorate pot contribui la crearea unei atmosfere primăvăratice. Fără doar și poate, decorul este esențial pentru că el contribuie la unicitatea restaurantului. 

În deosebi, te poți folosi de Social Media pentru a-ți promova restaurantul. Clienții caută acele decoruri aparte.

HINT: Dacă restaurantul tău are și un spațiu exterior, o terasă, pentru a te asigura că gestionezi bine comenzile este indicat să implementezi comanda la masă. De ce? Pentru ca nu cumva clienții să aștepte mult și bine până când un ospătar îi observă și vine să le preia comanda.

Cu comanda la masă eviți această situație neplăcută. Simplu și rapid, clientul se așează, scanează meniul digital și poate să își plaseze comanda chiar el, fără a mai fi nevoie de intervenția ospătarului. Comanda poate fi lăsată deschisă în cazul în care clientul mai dorește să comande și altceva, iar la final se poate achita.

Mai multe informații despre comanda la masă aici.

5. Rularea promoțiilor digitale

Nu în ultimul rând, rularea unor promoții digitale poate da un adevărat boost clientelei restaurantului tău. Prin crearea unui buletin informativ poți prezenta tot ceea ce trebuie. 

Listează evenimentele de primăvară pe care ți le propui să le organizezi, atașează câteva imagini cu noul aspect al restaurantului și trimite o ofertă exclusivă. Campaniile de marketing și fidelizare clienți te scot la liman de fiecare dată, aducându-ți acel plus în fiecare domeniu de care ai nevoie. 

De exemplu, poți crea o ofertă promoțională prin care dacă un client cumpără produsul X (care este mai scump) primește la jumătate produsul Y (care se vinde cel mai bine). Așa îți încurajezi clienții să cumpere și ce nu se vinde foarte repede.

Când vine vorba de promoții digitale, poți fii cât de creativ dorești.

Pe scurt

Instaurează primăvara cu creativitate în restaurantul tău, urmărind cele 5 aspecte de mai sus. Noi îți stăm la dispoziție pentru implementarea soluțiilor digitale de care ai nevoie.

Contactează-ne și vezi cum visul unui restaurant de succes se transformă în realitate!

Categories
Restaurante RO

Despre Serviciile pentru Clienți în Restaurante

Restaurantul tău poate avea cel mai bun meniu, o ambianță top, un personal numeros și totuși să piardă clienți. Pe de altă parte, poți avea niște chelneri fără experiență care să întrebe clienții dacă vor un desert după felul principal și restaurantul tău să facă o grămadă de bani. Rezultatul depinde întotdeauna de serviciile pentru clienți oferite.

Mai mult de jumătate dintre clienți vor vizita din nou restaurantul în care au avut o experiență pozitivă. Prin urmare, o modalitate potrivită de a spori vânzările restaurantului tău este de a menține calitatea serviciului pentru clienți la un nivel ridicat.

Să aruncăm o privire la cum poți să-ți îmbunătățești serviciile pentru clienți în 2023. 

Satisfacerea așteptărilor clienților

Atunci când clienții intră într-un restaurant, vin cu anumite așteptări. Gândește-te la așteptările tale în calitate de client într-un restaurant. Este posibil să te aștepți la:

  • O primire călduroasă.
  • O atenție concentrată din partea personalului.
  • Un serviciu rapid pe toate fronturile: de la ocuparea locului până la primirea notei de plată și tot ce se întâmplă între timp.
  • O atmosferă plăcută și confortabilă, fără să fii deranjat. 
  • Mâncare de înaltă calitate, la înălțimea standardelor restaurantului.
  • Un tratament amabil și cordial din partea personalului restaurantului pe tot parcursul experienței culinare.
  • Metode de plată ușoare.

Cam aceleași așteptări au și clienții de la restaurantul tău. Atenția acordată acestor factori este o parte esențială care stă la baza succesului restaurantului. Până la urmă, gradul de satisfacție al clienților determină dacă aceștia vor reveni la restaurantul tău sau nu.

5 moduri prin care să-ți îmbunătățești serviciile pentru clienți

1. Fii atent și eficient

Unul dintre aspectele negative majore ale unui restaurant care îi împiedică pe clienți să îl viziteze din nou este servirea lentă și lipsa de atenție din partea personalului. Dacă clienții trebuie să aștepte mult și bine pentru a-și primi mâncarea sau trebuie să fluture din mâini și să strige de 2-3 ori pentru a atrage atenția chelnerului, atunci nivelul de satisfacție al clienților este cu siguranță în pericol.

Oferirea unei experiențe fără cusur clienților de la început până la sfârșit este foarte importantă pentru a te asigura că fiecare client pleacă cu zâmbetul pe buze de la restaurantul tău, ceea ce include acordarea unei atenții adecvate fiecărei persoane care intră.

Planifică întotdeauna în prealabil tura, aruncă o privire la numărul de rezervări și analizează datele restaurantului tău pentru a identifica perioadele cele mai aglomerate și ia deciziile în consecință. Poți, de asemenea, să îți stabilești din timp dispunerea meselor pentru a te asigura că personalul tău nu trebuie să piardă timp mutând mesele după ce clienții au sosit. 

Instruiește-ți personalul pentru a maximiza productivitatea acestuia. Totodată, desemnează un chelner pentru maxim 4-5 mese și încearcă să nu supraaglomerezi ospătarii pentru a te asigura că fiecare client în parte primește suficientă atenție – începând de la salutul de bun venit și până la aducerea notei de plată. Clientul nu ar trebui niciodată să fie nevoit să facă eforturi suplimentare pentru a ajunge la personalul restaurantului.

2. Apreciază și răsplătește clienții fideli

Pentru clienții care tot revin la restaurantul tău, un plus de personalitate poate face diferența. Adresându-te acestora pe nume, amintindu-ți de comenzile lor obișnuite, de preferințele lor la mâncare și comunicând cu ei atunci când sunt la restaurant, îi vei face pe clienții tăi fideli să se simtă importanți și îi vei determina să revină.

Un sistem pentru rezervări și comenzi te poate ajuta să te asiguri că personalul tău are aceste informații la îndemână atunci când clienții fideli revin.

Alte gesturi, cum ar fi un desert gratuit sau un salut personal din partea proprietarului sau a managerului restaurantului, pot, de asemenea, să crească nivelul de satisfacție al clienților și să construiască relații pe termen lung. 

Oferirea de programe de fidelizare pentru clienții fideli este, de asemenea, o altă modalitate excelentă de a menține o relație bună și un nivel ridicat de satisfacție a clienților.

Creează programe de fidelizare eficiente cu TapTasty în doar câțiva pași și bucură-te de o bază de date de clienți solidă.

3. Oferă experiențe unice în funcție de sezon

Una dintre cele mai simple modalități de a-ți îmbunătăți serviciile pentru clienți este să adaptezi strategia de afaceri pentru a fi în ton cu diferite anotimpuri. De exemplu, poți adăuga o ofertă specială de Ziua Femeii sau de Crăciun în meniul tău în timpul sezonului festiv.

O altă idee este de a oferi mese în aer liber în timpul lunilor de vară și de a îmbunătăți experiența clienților prin servirea de produse proaspete. Deoarece timpii lungi de așteptare sunt o cauză principală a frustrării clienților, oferirea de servicii de servire a mesei în aer liber se poate reflecta în mod pozitiv asupra rezultatelor tale financiare.

4. Implementează noi tehnologii

Investiția în diferite tehnologii poate spori semnificativ atractivitatea restaurantului tău. Una dintre opțiuni este să obții o soluție POS modernă, care acționează ca o casă de marcat/PC, cu capacitatea de a imprima chitanțe, de a procesa tranzacții cu carduri de credit, de a funcționa ca o stație de servire și de a prezenta datele pe o pagină de internet ușor de utilizat.

Totodată, investiția într-un ospătar digital te ajută să-ți optimizezi fluxul de lucru. Clienții trebuie doar să scaneze cu smartphone-ul lor un cod QR la masă și sunt direcționați spre un meniu digital interactiv, de unde pot plasa comanda și plăti în avans.

Dacă vrei să afli mai multe despre ospătarul digital și beneficiile acestei funcționalități, urmărește acest video.

Chioșcurile cu autocomandă sunt, de asemenea, o opțiune ideală pentru restaurante deoarece sunt intuitive, reduc timpul de așteptare și sporesc veniturile.

Există numeroase avantaje ale chioșcurilor cu autocomandă. Urmărește videoul de mai jos și află care sunt.

5. Derulează campanii și promoții limitate

După ce clienții se așează la masă, informează-i despre campaniile care se află în desfășurare și despre promoțiile limitate ale zilei în curs. Acest lucru îi poate face să simtă că au luat decizia corectă de a lua masa la restaurantul tău.

O modalitate populară de a atrage clienții este de a oferi un “plat du jour”. Pentru cei care nu sunt familiarizați, plat du jour este o masă care este oferită de un restaurant într-o anumită zi a săptămânii. Acesta include un fel principal, o băutură și un aperitiv sau un desert, toate la un singur preț, ceea ce îmbunătățește experiența clienților datorită economiilor potențiale.

Dacă este un client fidel și comandă adesea aceleași feluri de mâncare, ia în considerare posibilitatea de a-i oferi acel fel de mâncare din partea casei pentru a-i arăta că restaurantul tău este atent și îi pasă de fiecare vizită a sa.

Creșterea veniturilor prin oferirea unor servicii de calitate pentru clienți

Indiferent cât de perfecte ar fi toate lucrurile din restaurantul tău, de la mâncare la atmosferă, doar un serviciu calitativ pentru clienți îi va face pe oameni să revină. Atunci când clienții se simt bineveniți și importanți în restaurantul tău, aceștia pot deveni rapid clienți fideli.

Oferind clienților o experiență personalizată, îți vei spori veniturile. Până la urmă, la sfârșitul zilei, veniturile restaurantului depind în principal de clienții loiali care cumpără constant și sunt dornici să încerce preparatele din meniu.

Asigură-te că le îmbunătățești experiența într-un mod care să le creeze o amintire de neuitat și te vei bucura de multe avantaje.

Rolul proprietarului de restaurant în serviciile pentru clienți

În calitate de proprietar al restaurantului, este responsabilitatea ta să te asiguri că personalul oferă cele mai bune servicii posibile clienților tăi. O privire ocazională asupra recenziilor primite te poate ajută să măsori performanța restaurantului tău.

Sistemul TapTasty îți pune la dispoziție o secțiune dedicată în acest sens. Clienții pot trimite simplu o recenzie, selectând una dintre categoriile Opinie, Sugestie sau Problemă. În momentul în care clientul trimite recenzia, ești notificat și poți să-i răspunzi rapid.

În plus, poți lua măsuri suplimentare pentru a te asigura de calitatea serviciilor restaurantului tău prin investirea în tehnologia potrivită.

Pe scurt

Deși este tentantă asocierea experiențelor culinare deosebite cu selecția și calitatea mâncării dintr-un restaurant, de fapt, acest lucru nu reprezintă întregul. Un restaurant de succes este cunoscut pentru experiența clienților.

Oferă servicii de înaltă calitate cu TapTasty! Pentru mai multe informații, îți stăm la dispoziție. Contactează-ne cu încredere!


Categories
Restaurante RO

Cum te Ajută o Bază de Date pentru Clienți?

În industria restaurantelor, menținerea unor relații bune cu clienții este la fel de importantă ca și existența unei bucătării funcționale. Dar, între administrarea unui restaurant și gestionarea finanțelor sale, conducerea restaurantului tinde să uite să aloce timp pentru a-și înțelege mai bine clienții. Însă, o bază de date pentru clienți te poate scoate la liman.

Managementul relațiilor cu clienții ajută restaurantele să colecteze date despre clienții lor prin diferite surse, cum ar fi rezervările și comenzile online. Aceste informații pot fi la fel de simple ca numele și datele de contact sau pot fi mai complexe cu detalii privind numărul de vizite, preferințele în materie de mâncare, alergii și zile de naștere.

Cu ajutorul acestora, operatorii de restaurante pot obține informații despre clienții lor și pot crea o experiență personalizată mult mai ușor.

Să vedem concret de ce poate beneficia restaurantul tău în urma unei baze de date pentru clienți.

1. Înțelegerea nevoilor clienților

Pe termen lung, un sistem CRM bun va acumula încet-încet informații despre clientela restaurantului tău pentru a produce o bază de date solidă, cu detalii de contact, numărul de comenzi plasate, alergii alimentare, zile de naștere, suma medie cheltuită. Aceste informații reprezintă punctul central în înțelegerea clienților tăi și un punct de pornire pentru construirea unor campanii de marketing eficiente și bine direcționate.

2. Obținerea mai multor date

Majoritatea sistemelor CRM pot fi integrate cu alte tehnologii din restaurantul tău. De exemplu, atunci când este integrat cu un sistem POS, acesta poate debloca detalii semnificative, precum numărul total de vizite, cheltuielile generale, ceea ce te ajută să înțelegi și mai bine comportamentul consumatorului.

3. Optimizarea marketingului

Utilizarea eficientă a sistemului CRM te poate ajuta să creezi campanii de marketing personalizate.

Cunoașterea mai multor informații despre baza ta de clienți este un pas esențial în procesul de creare a unor abordări centrate pe client, fie că este vorba de notificări push sau prin e-mail.

Înțelegerea clienților tăi înseamnă că aceștia vor primi doar mesaje relevante. De exemplu, o persoană alergică la fructe de mare nu va primi promoții de la preparate cu fructe de mare.

4. Programe de loialitate și recompense

Programele de fidelizare și recompensele pentru clienți sunt cele mai utile instrumente pe care un sistem CRM bun este capabil să le genereze.

Urmărind comenzile unui client și cât anume cheltuiește la fiecare comandă, îl poți înscrie într-un program de fidelizare personalizat.

Programul de fidelizare nu se limitează doar la comportamentul clienților, ci poate fi folosit și pentru a trimite campanii și oferte speciale. Totodată, prin intermediul acestuia determini clienții să revină din nou și din nou.

5. Analiza performanței restaurantului

Informațiile obținute prin intermediul sistemelor CRM îi pot ajuta pe manageri să analizeze mai bine performanța restaurantului lor, oferind informații operaționale despre cea mai aglomerată zi a săptămânii, de exemplu, sau cel mai vândut preparat din meniu, numărul de clienți fideli și așa mai departe.

Aceste informații te ajută să vezi ce funcționează și ce nu și astfel poți lua decizii strategice bazate pe date concrete pentru a îmbunătăți performanța restaurantului tău. De exemplu, poate trebuie să mai angajezi personal pentru a face față zilelor aglomerate sau să implementezi sisteme care să faciliteze fluxul de lucru.

Cum ajută baza de date TapTasty restaurantul tău?

Sistemul de gestionare TapTasty se poate integra cu funcții CRM avansate care să-ți permită oferirea unor experiențe personalizate clienților și construirea unor relații puternice cu aceștia.

1. Un singur sistem pentru tot

Colectează, gestionează și sortează toate datele despre clienți sub un singur sistem, indiferent dacă ai un restaurant sau mai multe.

Sistemul de management TapTasty este prevăzut cu diferite funcționalități. De la un panou de administrare online și comenzi online până la rezervări, programe de fidelitate, marketing și multe altele, aceste instrumente sunt menite să te ajute să-ți crești vânzările, să oferi o experiență unică clienților și să economisești timp și bani.

2. Bază de date bogată cu clienții

Cu TapTasty poți construi o bază de date pentru clienți complexă care să includă preparatele favorite, cererile speciale, zilele de naștere, alergiile și multe altele.

În acest mod, restaurantul tău poate oferi o experiență unică clienților.

3. Marketing personalizat

Menținerea restaurantului tău în mintea clienților este foarte ușor de realizat atunci când ai un sistem de management care îți permite să gestionezi și partea de marketing.

Cu TapTasty îți poți segmenta clienții pe baza informațiilor colectate. Mai exact, segmentarea clienților poate fi făcută după anumite criterii, creând o regulă fie bazată pe numărul comenzilor sau valoarea acestora per perioadă, fie ținând cont de ambele criterii.

Astfel, te asiguri că nu oferi aceleași promoții clienților care comandă de două ori pe săptămână față de cei care comandă zilnic.

De asemenea, sistemul TapTasty îți oferă posibilitatea să trimiți notificări automate clienților. Dacă ai lansat un nou meniu, de exemplu, poți să îți înștiințezi clienții și să le oferi o reducere de 10%.

Pe scurt

Prin intermediul bazei de date pentru clienți, poți afla rapid cum poate restaurantul tău să răspundă așteptărilor clienților. Totodată, poți să-ți adaptezi fluxul de lucru și să implementezi tehnologii care să ușureze procesul de comandă.

Îți stăm la dispoziție pentru orice informații suplimentare. Contactează-ne cu încredere!

Categories
Restaurante RO

5 Metode de Optimizare pentru Restaurante

Un proprietar sau manager de restaurant petrece mai bine de 10 ore pe zi pentru a se asigura că restaurantul funcționează ca la carte, încercând tot felul de metode de optimizare. Cea mai mare parte a acestui timp este petrecută executând sarcini de rutină care sunt esențiale pentru a menține afacerea pe linia de plutire, dar care nu aduc prea multe rezultate.

Ar fi mult mai util ca operatorii să se concentreze pe strategii care să contribuie la stimularea afacerii, la creșterea veniturilor și la îmbunătățirea operațiunilor, în loc să își consume timpul și resursele pe sarcini repetitive.

Dacă analizăm puțin imaginea de ansamblu, doar prin optimizarea fluxului de lucru se poate dobândi eficiența restaurantului. Atunci când găsești modalități de a economisi ore, simplificând operațiunile zilnice, te apropii tot mai mult de ceea ce înseamnă eficiență.

În acest sens, automatizarea îți ajută restaurantul să devină mai eficient prin conectarea directă la fluxul de lucru și prin optimizarea diferitelor procese zilnice, cum ar fi actualizarea rezervărilor, trimiterea de mesaje direcționate și personalizarea experienței clienților.

Să analizăm câteva dintre modalitățile prin care automatizarea te poate ajuta să optimizezi eficiența în restaurantul tău.

1. Optimizează marketingul

Una dintre cele mai dificile sarcini pe care restaurantele trebuie să le mențină zilnic este marketingul brandului lor. La urma urmei, fără a încerca să determini cât mai mulți clienți să-ți descopere restaurantul, nu există aproape nicio posibilitate de a îți crește veniturile.

Unele restaurante folosesc publicitatea plătită și social media pentru a-și promova mărcile – ceea ce este, desigur, o opțiune. Dar o abordare mult mai de impact a marketingului pentru restaurante este folosirea propriei baze de date a clienților pentru a trimite e-mailuri sau notificări push clienților și a-i face să revină. Este ușor să convingi un client să îți viziteze restaurantul o dată, dar să-l faci să revină de mai multe ori – asta este de 10 ori mai greu.

De aceea, este atât de important să obții un marketing personalizat corect. Restaurantele care folosesc automatizarea pot profita de marketingul personalizat fără să fie nevoie să ridice un deget.

Adio sarcini manuale!

În loc să petreci ore întregi în fiecare săptămână punând cap la cap e-mailuri și liste, automatizarea restaurantelor îți permite să definești reguli și apoi să ai e-mailuri sau notificări push trimise în mod regulat pentru a atrage clienții în moduri în care restaurantul tău nu a putut niciodată înainte.

Nu numai că poți trimite mesajele tradiționale de ziua de naștere și de aniversare, dar poți începe să trimiți și mesaje de marketing mai nuanțate, cum ar fi trimiterea de notificări push clienților atunci când ating un anumit prag sau cheltuiesc o anumită sumă de bani la restaurantul tău – bineînțeles, toate puternic personalizate pentru a nu pierde niciodată acea notă umană.

Cu instrumentele de marketing TapTasty salvezi timp și resurse. Totodată, construindu-ți o bază de date, poți să-ți țintești publicul fără prea multe bătăi de cap. Astfel te asiguri că mesajele ajung la cine trebuie și că ofertele promoționale nu vor rămâne fără rezultat.

2. Fii eficient în gestionarea rezervărilor

Gestionarea rezervărilor este, fără îndoială, una dintre cele mai importante și repetitive sarcini cu care operatorii de restaurante trebuie să se confrunte zilnic. Pe de o parte, ar putea fi cea mai bună sursă de venit pentru restaurantul tău, dar, pe de altă parte, ar putea fi și cel mai ineficient sector al operațiunilor tale.

Faptul că trebuie să suni clienții în fiecare zi pentru a te asigura că mai vin nu va duce nicăieri. În schimb, te încurajăm să îți petreci cea mai mare parte a timpului încercând să faci ca experiența clienților să fie memorabilă. Prin automatizarea restaurantului poți să reduci considerabil orele de timp acumulate petrecute pentru actualizarea rezervărilor după serviciu – să ții evidența clienților care au venit, care nu au venit și pentru care trebuie să percepi o taxă în avans.

La sfârșitul zilei, gestionarea rezervărilor este o parte din experiența clienților și o parte din contabilitate – automatizarea are principalul scop să se ocupe de aceasta din urmă. Acest lucru se realizează prin automatizarea procesului de marcare a rezervărilor ca neprezentări dacă clientul nu sosește niciodată, prin actualizarea statutului la întârziere dacă un client nu ajunge la timp – și acest lucru poate fi chiar și o sursă de etichetare a clienților, astfel încât, dacă aceștia rezervă din nou – să știi că te poți aștepta să întârzie sau să nu mai ajungă.

3. Redu numărul de neprezentări și securizează plățile

Automatizarea face ca neprezentările să devină o problemă a trecutului. Întreabă orice operator de restaurant care este cea mai puțin preferată sarcină a sa și, în 9 din 10 cazuri, aceasta este că trebuie să urmărească clienții pentru a afla dacă vor ajunge la rezervare și să nu uite să le perceapă manual un avans dacă nu ajung.

Configurarea regulilor de automatizare face mai ușor ca niciodată nu numai să actualizezi rezervările pentru a nu se prezenta atunci când un client nu ajunge, dar te ajută, de asemenea, să îți asiguri veniturile fără probleme prin taxarea automată a cardului lor pentru taxa în avans în cazul în care nu mai ajung.

În timp veniturile sunt asigurate, s-ar putea să nu fii foarte încântat de lipsa de apariție a clienților în primul rând, ceea ce reprezintă un alt mod în care automatizarea te poate ajuta. Notificările automatizate nu-i lasă pe clienți să uite de rezervări și ajută la reducerea drastică a ratelor de neprezentare la restaurantul tău.

4. Îmbunătățește loialitatea și retenția

Transformarea clienților care iau masa o singură dată în clienți fideli este dificilă. Cu toate acestea, este cheia pentru a crește veniturile restaurantului tău. Automatizarea ușurează această sarcină plictisitoare, ajutând personalul tău să știe totul despre un client din momentul în care acesta face prima rezervare (cum ar fi preferințele, obiceiurile de consum și ultima vizită) prin etichetarea automată.

Prin automatizare, sistemul etichetează automat clienții, pe baza unui set personalizat de condiții pe care le controlezi în totalitate – asigurându-te că detaliile clienților sunt întotdeauna actualizate și permițând personalului tău să ofere o experiență foarte personalizată a clienților.

De asemenea, automatizarea sporește datele pe care le poți colecta despre clienții tăi. În loc să te bazezi pe a colecta informații manual despre clienți, prin sistemul TapTasty poți afla cine sunt clienții tăi și care sunt preferințele lor. Aceste date le poți folosi ulterior pentru a derula campanii de marketing personalizate și direcționate, bazate pe preferințele lor, pentru a-i face să revină.

5. Îmbunătățește rapoartele

Rapoartele nu vor mai fi niciodată la fel odată ce vei lăsa automatizarea să preia controlul. Începe să preiei date semnificative care să te ajută să îți duci afacerea la un alt nivel. Acest lucru înseamnă că, la sfârșitul unei săptămâni sau al unei luni aglomerate, poți privi înapoi la ceea ce a mers bine și la ceea ce nu a mers bine, fără a fi nevoie să te întrebi vreodată dacă datele sunt corecte.

Rapoartele privind clienții devin dintr-o dată mult mai semnificative atunci când se colectează date precum preferințele clienților, cheltuielile și experiența lor culinară prezentate în tabele și grafice ușor de înțeles.

Acest lucru înseamnă că poți începe să iei decizii de impact pe baza datelor care te ajută să crești veniturile și să identifici zonele din experiența clienților pe care le poți îmbunătăți.

Pe scurt

Articolul de față de abia atinge suprafața a ceea ce este posibil cu un sistem automatizat pentru toate atribuțiile zilnice ale restaurantului tău.

TapTatsy îți salvează bani și timp. Vrei să afli mai multe? Scrie-ne!