Informații despre Mâncarea Englezească

Mâncarea englezească, în cea mai bună versiune a sa, este o mâncare consistentă, simplă și delicioasă. Bucătăria engleză este impregnată de istorie, însă aspectul modern al acesteia prezintă o bucătărie dinamică și înfloritoare, urmărită acum intens de gurmanzii din întreaga lume.

Iată câteva informații interesante despre mâncarea englezească.

1. Fish and chips a fost servit în ziare până în anii ’80

mâncarea englezească

Peștele și chipsurile sau Fish and Chips este alcătuit dintr-o bucată de pește – de obicei cod sau eglefin – prăjit într-o friteuză, cu niște cartofi prăjiți proaspăt tăiați în lateral. Este una dintre cele mai populare preparate din Anglia, dar doar câțiva știu că până în 1980 a fost servit în ziare.

Interesant e faptul că acest fel de mâncare este gătit diferit în fiecare zonă a Angliei. Dacă în nord se servește cu sos, mazăre moale, pâine și unt, în sud se servește cu sos curry. Totuși, în orice parte a Angliei te-ai afla, fish and chips trebuie servit cu multă sare și oțet, pentru a simți gustul apetisant.

2. Englezii consumă mai mult ceai pe cap de locuitor decât oricine altcineva din lume

Chiar dacă s-ar putea să știi deja această informație, este uimitor faptul că în Anglia se bea de 2,5 ori mai mult ceai decât în Japonia și de 22 de ori mai mult decât în Statele Unite ale Americii sau Franța. Cu alte cuvinte, extrem de MULT!

Americanilor le-ar plăcea să creadă că totul se bea sub forma ceaiului cremă, cu niște sandvișuri micuțe și prăjituri. În realitate, ceaiul este o băutură puternică într-o ceașcă, care se mai servește câteodată cu un mic biscuite.

3. Puiul Tikka Masala a devenit felul de mâncare național al Angliei

mâncarea englezească

Tikka Masala a devenit popular în Anglia datorită bucătarului britanic pakistanez, Ali Ahmed Aslam. El a fost proprietarul restaurantului Shish Mahal din partea de vest a Glasgowului și a inventat puiul Tikka Masala, improvizând un sos făcut din iaurt, smântână și condimente.

Chiar dacă Chicken Tikka Masala nu este mare lucru în Pakistan, Anglia i-a adoptat repede aromele delicioase, acesta devenind unul dintre cele mai populare preparate englezești din meniu.

4. 48% din alimentele Regatului Unit sunt importate

Fiind o națiune insulară cu climă moderată, englezii nu au condițiile meteorologice ideale pentru a cultiva fiecare produs văzut pe rafturile supermarketurilor.

Și nu este de mirare faptul că tocmai de aceea sunt importatori. Jumătate din alimentele consumate și stocate în Marea Britanie au venit de peste mări și oceane.

5. 970 de milioane de zeci de ouă sunt depuse în fiecare an în Marea Britanie

mâncarea englezească

Pentru a-ți ușura munca, am calculat deja pentru tine cât înseamnă 970 de milioane de zeci și anume, unsprezece miliarde șapte sute șaizeci de milioane de ouă. Imaginează-ți giganta omletă pe care ai putea să o faci!

Englezii iubesc preparatele făcute din ouă, indiferent dacă sunt bătute, prăjite, coapte, omlete sau braconate – pur și simplu nu se satură de ele! De fapt, majoritatea cinelor au la bază mânăcrurile făcut din ou. 

6. Anglia are peste 150 de restaurante cu stele Michelin

Probabil cel mai important judecător din lume când vine vorba de bucătăria de calitate este renumitul ghid al restaurantelor roșii. Ghidul Michelin pentru Marea Britanie și Irlanda continuă să se dezvolte din ce în ce mai mult. Momentan deține peste 150 de restaurante cu stele Michelin, precum și alte sute premiate cu o mențiune notabilă.

Restaurantul lui Gordon Ramsey din Londra este probabil cel mai faimos, alături de restaurantul The Fat Duck al lui Heston Blumenthal din Bray-on-Thames. Dacă ajungeți pe acolo, ați putea fi servit cu un miel de primăvară galez sau un somon scoțian sălbatic, preparat din cele mai bune ingredinte britanice aduse de pe uscat, dar și de pe mare. 

Pe scurt

Acestea sunt doar câteva informații interesante despre mâncarea englezească.

Fiecare regiune a Angliei are propriile variante și propriul stil de mâncare pe care o poți savura. Petrecând chiar și o singură zi în Anglia, te poți bucura de o întreagă gamă de preparate din bucătăria tradițională și modernă. Cu siguranță nu vei rămâne flămând!

Articol furnizat de TapTasty.