Are Restaurantul Tău Nevoie de o a Doua Locație?

Are restaurantul tău nevoie de o a doua locație? În timp ce prima locație a restaurantului poate avea un succes răsunător, succesul celei de-a doua locații nu este garantat. Aceasta poate fi profitabilă doar dacă depui același efort pe care l-ai depus în deschiderea primului restaurant.

Pentru a vedea dacă ești pregătit să deschizi o a doua locație pentru restaurantul tău, adresează-ți următoarele întrebări?

  • Este restaurantul tău atât de plin încât să nu mai poată face față aglomerației?
  • Sunt clienții tăi dornici de mai mult?
  • Ai suficiente fonduri?
  • Deschiderea unui alt restaurant îți va mări profitul?
  • Ești dispus să lucrezi ore suplimentare?

Dacă răspunsul este afirmativ la majoritatea întrebărilor de mai sus, înseamnă că ești destul de pregătit să te ocupi de extinderea restaurantului.

În acest blog, îți vom prezenta șapte pași care te vor ajuta să-ți deschizi a doua locație de restaurant.

Pasul 1: Începe cu capitalul

Prima prioritate este finanțarea celei de a doua locații. Aceasta nu poate fi deschisă fără capital.

Te vei folosi de propriul capital pentru a-ți extinde restaurantul sau vei folosi surse precum împrumuturi sau investitori externi? Este o idee bună să-ți finanțezi cea de-a doua locație independent de locația deja existentă. Consideră pentru început cea de-a doua locație ca fiind o afacere separată pentru a evita pierderea profiturilor de la prima locație.

De câți bani ar trebui să dispui? Acest lucru depinde de mărimea și stilul restaurantului tău, dar dacă este similar primului, s-ar putea să cheltuiești aceeași sumă de bani.

Înainte de a-ți deschide cea de-a doua locație, este indicat să te asiguri că finanțele restaurantului actual sunt în ordine.

Pentru a-ți echipa a doua locație, vei avea nevoie de bani pentru:

  • Închirierea sau cumpărarea clădirii
  • Echipament de bucătărie
  • Mese și scaune
  • Iluminat și decor
  • Inventarul de alimente

Pasul 2: Alege locația potrivită

Dacă locația primului restaurant este bună, atunci știi cât de importantă este aceasta. Dacă mesele din restaurantul tău sunt pline în fiecare seară, s-ar putea ca primul tău gând să fie ca locația a doua să fie la câteva străzi distanță. Acest lucru ar facilita, desigur, gestionarea.

Numai că există o problemă. Dacă cea de-a doua locație este atât de aproape de prima, s-ar prea putea să îți limitezi clienții, întrucât nu vor fi suficienți pentru a umple ambele locații zilnic. Vei avea mai mari șanse de reușită dacă locațiile sunt la o distanță mai mare.

Examinează restaurantele din zona în care ai vrea să-ți deschizi cea de-a doua locație. Se descurcă bine? Conceptul tău este unic pentru zona respectivă? Dacă vrei să deschizi un al doilea restaurant de fine dining, dar în cartier există deja trei, vei avea mai mult succes alegând o altă locație.

Pe de altă parte, dacă te gândești să deschizi un restaurant de fine dining într-o zonă aglomerată din centrul orașului și observi că celelalte restaurante sunt pline până la refuz la ora prânzului, s-ar putea să fie o zonă numai bună pentru restaurantul tău.

Pasul 3: Creează un plan de afaceri

Nu ești un începător în industria restaurantelor, așa că știi că ai nevoie de un plan de afaceri pentru a-ți deschide o nouă locație.

Gestionați-ți afacerea prin duplicarea sistemelor. Lucrurile merg mai ușor dacă ambele restaurante folosesc aceleași sisteme de contabilitate și de gestionare a stocurilor, platforme tehnologice și de site-uri web. De exemplu, dacă ai deja un manual al angajaților pentru locația #1 – reproduce-l pentru locația #2.

Pasul 4: Scrie și implementează un plan de marketing

Trebuie să-ți promovezi a doua locație cu același elan cu care ai promovat-o pe prima. Aruncă o privire la ce a funcționat și ce nu a funcționat atunci când ai promovat primul restaurant. Poți reproduce planul de marketing cu succes.

În funcție de locație și de publicul țintă (acesta poate fi diferit de primul restaurant), va trebui să scrii un plan de marketing pentru noua locație. De asemenea, vei avea nevoie de noi materiale tipărite cu cea de-a doua adresă a restaurantului. Dacă conceptul este același, poți adăuga cea de-a doua locație pe site. În schimb, dacă este un concept diferit, atunci vei avea nevoie de un nou website.

Pasul 5: Angajează managerul potrivit

Odată ce deschizi a doua locație, vei avea dublu personal, dublu clienți, dublu probleme. Deși poate că ți-ar plăcea să gestionezi ambele locații de unul singur, realitatea este alta, întrucât nu vei avea timp să te ocupi de operațiunile zilnice în ambele locuri. Nu vei putea fi prezent în a doua locație la fel ca în prima sau invers.

Angajează un manager care să se ocupe de prima locație, astfel încât să poți fi prezent la noul restaurant în perioada lansării sale. Vei fi cel mai în măsură să identifici eventualele probleme și să le corectezi. De asemenea, vei transmite mesajul că noua locație este importantă pentru tine. Nimănui nu-i va păsa de succesul celei de-a doua locații ca ție.

Pasul 6: Angajează personal competent

În timp ce vei avea nevoie de noi angajați pentru a doua locație, ceea ce înseamnă că trebuie să iei interviuri de angajare pentru bucătari, ospătari și așa mai departe, nu uita că ai deja un avantaj. Primul restaurant este deja un succes, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, ai un personal ca la carte.

Întreabă personalul actual dacă ar fi dispus să lucreze în cea de-a doua locație pentru o perioadă scurtă de timp. Folosește-te de expertiza lor pentru formarea noului personal. În plus, poți noul personal al celei de-a doua locații să îți urmărească angajații experimentați din locația de succes.

Pasul 7: Achiziționează echipamente, consumabile și stocuri de alimente

Cel mai probabil ai deja o idee despre cele necesare pentru a doua locație. Chiar dacă sarcinile pot părea mai simple, tot va fi nevoie de timp. Nu uita aspectele esențiale pe care le-ai învățat odată cu deschiderea primului restaurant:

  • Măsoară spațiul pentru a te asigura că aparatele se potrivesc.
  • Măsoară spațiul atunci când te decizi asupra meselor și scaunelor.
  • Folosește aceiași furnizori de alimente.
  • Indiferent dacă închiriezi un spațiu mobilat sau pornești de la zero, nu uita să te asiguri că noul tău restaurant respectă toate codurile și reglementările zonale și că are licențele corespunzătoare.

TapTasty – Un Serviciu pentru Afacerea Ta!

Așa cum am subliniat anterior, poți să-ți gestionezi mult mai ușor cele două locații prin utilizarea aceluiași sistem.

TapTasty este un sistem all-in-one care ajută la organizarea activităților zilnice ale unui restaurant, astfel că poate oferi în funcție de preferințe una sau mai multe din funcționalitățile de mai jos:

  • aplicație de mobil personalizată;
  • modul de comenzi online;
  • ospătar digital;
  • chioșcuri de plată cu autoservire;
  • driver app.

Mai mult, sistemul TapTasty îți permite adăugarea mai multor locații și gestionarea lor din același panou de comandă. Astfel, poți vedea situația financiară pe o anumită locație sau toate, poți analiza preferințele clieților și multe altele.

Contactează-ne cu încredere și află mai multe despre sistemul TapTasty!

TapTasty Author