Beneficiile Unui Sistem POS pentru Restaurante

Ce este sistemul POS?

sistem POS

Un sistem POS a unui restaurant este un sistem de puncte de vânzare care procesează tranzacțiile ce au loc într-un restaurant. Simplu spus, de fiecare dată când cumpărătorii fac o plată pentru serviciul tău, ei completează o tranzacție la punctul de vânzare.

De exemplu, serviciul TapTasty îți pune la dispoziție diferite integrări care se pot implementa în fluxul de lucru, precum sistemele POS, CRM-uri, procesator de plată și multe altele.

Inițial, un punct de vânzare era doar un sistem de facturare a restaurantelor care accepta comenzile și genera bonurile de plată. Însă, ultimele sisteme de puncte de vânzare reușesc mai mult decât simpla procesare a cardurilor de credit, ajutând restaurantele să incorporeze funcții POS mobile, opțiuni de plată fără contact, diferite integrări ale comerțului electronic și multe altele.

Cum funcționează un sistem POS?

  1. Un cumpărător decide să cumpere câteva produse din meniul tău.
  2. Casierul sau chelnerul adaugă produsele într-un bon de plată și continuă procesul spre ecranul de selectare a metodelor de plată pentru a alege „plata cu cardul”.
  3. Cititorul de carduri, care este deja conectat automat la sistem, recepționează valoarea tranzacției și solicită consumatorului să introducă cardul, iar în cazul în care suma tranzacției depășește o anumită limită, solicită și introducerea PIN-ului.
  4. Cititorul de carduri procesează suma tranzacției și transmite către E-POS când tranzacția a fost desfășurată cu succes, completând acest proces.
  5. Ecranul dispozitivului îți permite să selectezi dacă dorești sau nu să imprimi un cec de plată, după te readuce pe pagina de start pentru a începe o nouă tranzacție.

Avantaje cheie ale integrării comenzilor online cu un sistem POS

  • Toate datele sunt centralizate într-un singur loc;
  • Eficacitate ridicată în procesarea comenzilor;
  • Raportarea și analiza vânzărilor mai ușoară;
  • Pregătirea personalului mai eficientă.

Beneficiile unui sistem POS

Chiar dacă principala întrebuințare a sistemului este procesarea tranzacțiilor, sistemele moderne pot genera rapoarte, monitoriza vânzări, contribui la managementul inventarierii și permit angajaților să înregistreze timpul de intrare și ieșire.

1. Procesarea plăților

sistem POS

Procesarea plăților este una dintre funcțiile de bază ale sistemului POS. De fiecare dată când consumatorul cumpără un produs sau achită pentru un serviciu, sistemul POS procesează tranzacția.

Sistemele POS au posibilitatea de a accepta un număr divers de modalități de plată, cum ar fi: numerar, plăți online securizate, carduri de credit magstripe.

2. Managementul inventarului

Comandarea excesivă sau insuficientă poate avea efecte dezastruoase, mai ales în contextul în care produsele alimentare sunt ușor alterabile. Un sistem POS inteligent cu un  sistem de management al inventarului integrat trimite restaurantului o alertă atunci când un stoc este pe cale să ajungă la limita de epuizare și necesită comandarea repetată.

Acesta îți permite să faci o analiză comparată pentru a determina decalajul dintre valoarea producției și vânzări. Cu ajutorul acestui sistem, poți  urmări elementele din meniu, ingredientele și multe alte lucruri din bucătăria firmei. Prin intermediul raportului de gestionare a inventarului, restaurantele își pot îmbunătăți achizițiile, pot minimiza pierderile cauzate fie de deteriorare, risipă sau chiar furt și își pot maximiza profiturile.

Acest instrument te va ajuta să nu comanzi excesiv atunci când ai suficiente alimente în stoc, dar te va feri și de acea situație în care bucătăria să nu fie aprovizionată suficient. 

Sistemul POS îți dă posibilitatea să eviți greșelile pe care le poți comite în managementul inventarului.

3. Rapoartele unui sistem POS

Sistemul POS îți poate furniza în timp real rapoarte de vânzări, care te vor asigura că ești mereu la curent cu toate operațiunile desfășurate de restaurantul tău. Sunt mai multe tipuri de rapoarte pe care sistemul POS ți le poate genera ca să te ajute să îți crești afacerea.

Tipuri de rapoarte

  • Rapoarte de vânzări
  • Rapoarte privind angajații 
  • Rapoarte de inventariere 
  • Rapoarte de vânzări ale magazinului 
  • Raport de analiză a costurilor și profiturilor  

Cu ajutorul unui sistem de raportare avansat, vei reuși cu siguranță să identifici care categorii de produse sunt cele mai profitabile și care nu. Informațiile despre ce departamente și articole nu sunt productive te vor ajuta să stabilești o strategie de vânzări eficientă. Prin urmare, îți vei putea adapta produsele din meniu pentru a genera venituri mai mari.

Mai mult decât atât, sistemul va furniza analize detaliate automate despre comportamentul de cumpărare a clienților, despre preferințele acestora și multe altele. Acest beneficiu al sistemului POS va ajuta managerul restaurantului să adapteze strategiile la nevoile grupului, fără a fi nevoie să cheltuie ore întregi pentru analiză și studiu comparativ.

4. Managementul angajaților

Pentru a asigura o desfășurare optimă a afacerii este fundamentală deținerea unui sistem de management al personalului. Sistemele POS ale restaurantelor îți permit să monitorizezi cât timp petrece un angajat la locul de muncă și să urmărești salariile acestora prin intermediul Modulului de Gestionare a Personalului. Acesta îți asigură și un nivel ridicat de securitate prin limitarea accesului la informații esențiale și implementarea unor limitări precum anulările, reducerile și rambursările. 

Sistemul POS cu o salarizare automată îți va oferi beneficii precum:

  • Cronometrarea mai precisă a timpului 
  • Îmbunătățirea înregistrărilor, care vor fi păstrate în ordine 
  • Calcularea mai rapidă și mai ușoară a salariilor 
  • Calculul mai ușor al deducerilor fiscale, cu mai puține șanse de eroare.

5. Managementul relațiilor cu clienții

Un instrument al managementului relațiilor cu clienții este strâns legat de sistemul  POS, pentru că îți oferă posibilitatea să vezi ce și când achiziționează. Aceste informații te vor ajuta să-ți optimizezi campaniile de marketing și strategiile de dezvoltare.

Un sistem POS poate salva informațiile despre clienți, oferindu-ți posibilitatea să oferi un serviciu excelent pentru fiecare dintre clienții tăi loiali. De fapt, te va ajuta să identifici care sunt preparatele favorite ale clienților. Acest beneficiu al sistemului POS poate fi foarte util atunci când îți adaptezi oferta de produse și promoțiile pentru fiecare segment de clienți. Astfel, îi vei face să se simtă speciali, bine tratați și le vei stimula intenția de cumpărare. 

6. Suport pentru lăsarea de bacșiș

Pentru angajații restaurantelor, bacșișul poate reprezenta un aspect semnificativ al plății. Sunt sisteme POS care permit clienților să lase bacșiș digital în timpul procesului de plată. Acest lucru îi determină indirect pe clienți să lase bacșiș, întrucât această opțiune le este la vedere. 

Pe scurt

Prin intermediul sistemului POS, afacerea ta poate ține în control costurile. Mai mult decât atât, ai posibilitatea să îți creezi o perspectivă detaliată asupra veniturilor, economisind timp și îmbunătățindu-ți relația cu clienții. Nu în ultimul rând, datele înregistrate anterior pot fi folosite în vederea creării unor noi obiective economice.

TapTasty Author